Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Băsescu: România să ceară Moscovei vaccinul anti-COVID-19

Traian Băsescu consideră că statul român trebuie să solicite Rusiei informații despre vaccinul împotriva COVID-19 și, dacă acestea vor fi pozitive, să importe preparatul în cazul în care există stocuri disponibile.
Sputnik

BUCUREȘTI, 18 oct – Sputnik. Fostul președinte român, Traian Băsescu, consideră că statul român trebuie să se adreseze de urgență Moscovei pentru a primi informații legate de eficiența vaccinului rusesc.

Vaccinul rus „Sputnik V” va fi testat în India
În opinia lui, dacă concluziile vor fi pozitive, România trebuie să importe preparatele din Rusia, până la obținerea celor europene.

“… contactarea Guvernului Federaţiei Ruse pentru a primi informaţii cu privire la eficienţa vaccinului produs în Rusia, iar în cazul unor concluzii pozitive importarea de vaccinuri din Rusia, dacă există cantităţi disponibile, până la livrarea vaccinurilor contractate de Comisia Europeană”, a scris Băsescu într-o postare pe Facebook, în care enumeră măsurile pe care ar trebui să le întreprindă guvernul pentru “limitarea dezastrului, pentru salvarea de vieţi omeneşti”.

În opinia lui, “efectul lașității şi al prioritizării interesului politic în detrimentul sănătăţii şi vieţii oamenilor este că s-a ajuns la momentul dramatic în care medicii încep să fie obligaţi să decidă cine trăiește și cine moare, cine are loc la ATI și cine nu”, a mai menționat Băsescu.

“Este un moment care trebuia evitat indiferent care ar fi fost costurile politice”, a mai adăugat acesta.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova