Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Prezidențiale: Cum vor vota persoanele cu reședința expirată

Comisia Electorală Centrală a venit cu precizări legate de desfășurarea votului în cadrul scrutinului din 1 noiembrie.
Sputnik

CHIȘINĂU, 17 oct - Sputnik. Comisia Electorală Centrală precizează că alegătorii care nu au înregistrare la domiciliu sau reședința lor este expirată vor avea dreptul să voteze, după ce vor fi înscriși în lista suplimentară. Ei vor trebui însă în acest caz să semneze o declarație pe proprie răspundere, în care vor da asigurări că nu vor vota și la alte secții. 

Maia Sandu a vorbit despre orientarea sexuală, extratereștri și masoni

„În cazul în care alegătorul are și domiciliu, și reședință, în perioada valabilității reședinței, acesta votează în localitatea în care își are reședința”, precizează CEC printr-un comunicat de presă.

Comisia Electorală a mai explicat cum își vor putea exercita dreptul constituțional cetățenii care în ziua votului se vor afla în spitale, stațiuni balneare sau case de odihnă. Ei de asemenea vor fi incluși pe lista electorală suplimentară, însă doar în cazul în care stațiunile nu se află în localitățile în care alegătorii își au locul permanent de trai. În asemenea situații, vor vota la secțiile la care sunt arondați. 

Cum vor vota deținuții sau cei aflați sub urmărire penală

Autoritatea centrală electorală susține că persoanele aflate în arest preventiv, cele condamnate la închisoare, dar sentința în cazul lor nu este definitivă, precum și cetățenii condamnați la închisoare prin hotărâre definitivă vor vota fiind incluși pe listele suplimentare.

Alegeri prezidențiale: Lista secțiilor de vot din Italia
La necesitate, votul va fi exercitat la locul aflării, după solicitarea urnei mobile. În acest caz însă va trebui informat din timp biroul electoral. 

Cetățenii care își satisfac serviciul militar vor fi arondați la secția de votare din localitatea în care este dislocată unitatea militară.

Pentru alegerile președintelui Republicii Moldova din 1 noiembrie au fost constituite 2143 de secții de votare. Dintre acestea, 139 de secții de votare au fost vor fi pentru cetățenii moldoveni aflați peste hotarele țării, iar 42 de secții de votare au fost organizate pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului, municipiul Bender şi unele localități ale raionului Căușeni.

CEC a înregistrat opt candidați pentru cursa prezidențială. Este vorba despre Renato Usatîi, Andrei Năstase, Tudor Deliu, Igor Dodon, Violeta Ivanov, Maia Sandu, Dorin Chirtoacă și Octavian Țîcu.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova