Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Leul, atât de slab în fața euro: A trecut pragul de 20

În doar două săptămâni, la casele de schimb valutar, leul a pierdut față de euro tocmai 26 de bani și 18 bani față de dolari. Astfel euro a trecut astăzi de pragul psihologic de 20 de lei, iar dolarul de 17 lei.
Sputnik

CHIȘINĂU, 13 oct - Sputnik. Astăzi raportul leu-euro a trecut pragul psihologic de 20 de lei pentru un euro și la case de schimb valutar. Mai exact, după băncile comerciale, și casele de schimb valutar, care oferă o rată mult mai favorabilă consumatorilor decât birourile de schimb valutar ale băncilor comerciale, au afișat un curs de 20,04 lei la cumpărarea unui euro. Adică cu patru bani mai mult decât ieri, când euro putea fi cumpărat cu 19,98 lei.

COVID-19: Sute de moldoveni amendați la ieșirea din țară
Deprecierea leului față de euro a început acum două săptămâni, mai exact din data de 6 octombrie. Dacă pe 5 octombrie euro putea fi cumpărat la casele de schimb valutar cu 19,73 de lei, deja pe 6 octombrie prețul acestuia era deja de 19,85 de lei. Din 5 octombrie până astăzi, euro a devenit mai scump cu tocmai 26 de bani.  

Tot în aceeași perioadă a început și deprecierea monedei naționale față de valuta americană. Dacă în data de 5 octombrie un dolar putea fi cumpărat cu 16,84 lei, atunci deja astăzi acesta a ajuns la prețul de tocmai 17,02 lei. Astfel moneda națională a înregistrat o depreciere de 18 bani.

Un necaz nu vine niciodată singur: Slăbirea leului și creșterea cazurilor de infestări cu COVID-19

Vom menționa că deprecierea de acum două săptămâni a monedei naționale a început doar la o distanță de câteva zile după creșterea bruscă a numărului de infestați cu COVID-19. Și anume, din 15 septembrie acestea au depășit numărul de 600 în 24 de ore, iar din 30 septembrie au trecut de o mie pe zi.

Leul, atât de slab în fața euro: A trecut pragul de 20

Doar că specialiștii nu întrevăd o relație între deprecierea monedei naționale și creșterea numărului de molipsiri cu coronavirus.

Spre exemplu, economistul Veaceslav Ioniță scria ieri că leul se depreciază față de euro din cauza deprecierii dolarului față de euro pe piețele internaționale.

Totodată el afirmă că Banca Națională a Moldovei nu intervine pentru a stopa deprecierea monedei naționale față de valutele de referință și de monedele naționale din regiunea noastră pentru că întărirea leului ar afecta exporturile.   

Ce se va întâmpla cu economia în cazul unei noi carantine
"BNM nu intervine, deoarece leul moldovenesc continuă să fie mai puternic față de coșul valutar IVM-10. Un leu puternic are un impact extrem de negativ asupra exportatorilor. Leul cel mai mult s-a apreciat față de valutele regionale. La începutul anului, un exportator de producție agricolă în Rusia primea la fiecare 1.000 de ruble 278 de lei, iar în prezent primește 220 lei. Deci ei suferă pierderi de 58 de lei la fiecare mie de ruble marfă vândută. Față de începutul anului, leul moldovenesc, astăzi, este mai puternic față de 7 valute din coșul valutar IVM-10", a scris Ioniță pe pagina sa de pe Facebook.

Vom menționa că un leu slab față de un euro puternic le convine și moldovenilor care muncesc în Europa și fac cumpărături în Moldova, dar le dă peste cap planurile conaționalilor noștri care își obțin veniturile în țară și intenționează să facă achiziții importante, cum ar fi imobile, automobile și alte produse de import, dat fiind că prețul acestor este calculat pornind de la raportul leu-euro sau chiar sunt comercializate în euro.  

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova