CHIȘINĂU, 13 oct - Sputnik. La sfârșitul lunii august, Guvernul a alocat 300 de milioane de lei pentru agricultorii care au înregistrat pierderi la culturile cerealiere de grupa I-a. Dacă majoritatea fermierilor au primit deja banii, unii abia au trimis dosarele. Aproximativ 250 de fermieri nu au fost incluși în listă, iar acum autoritățile trebuie să găsească bani suplimentari pentru a le compensa pierderile. Iată cum a explicat situația ministrul Agriculturii, Ion Perju.
Subiectul a fost discutat în cadrul ședinței de astăzi a Cabinetului de Miniștri. Premierul Ion Chicu l-a întrebat pe ministrul Agriculturii despre recolta de struguri și fructe și dacă producătorii agricoli au piață de desfacere.
"În anul acesta recolta de fructe și struguri este pe alocuri cu 20 la sută mai puțină, totuși strugurii au un preț mai bun decât în anii trecuți. Strugurii tehnici sunt la căutare de către vinificatori. O parte din struguri încă sunt în proces de recoltare, nu avem deocamdată datele finale despre cât vom recolta. Fructele la fel încă se recoltează. Merele au un preț de vânzare mai bun decât anul trecut, dar pe piață, pentru consumatorul final, nu s-a majorat. Producătorii agricoli au doar de câștigat în acest an dificil. Nu sunt absolut deloc bariere la vamă când e vorba de exporturi", a mai spus ministrul Agriculturii, Ion Perju.
Șeful Cabinetului de Miniștri s-a interesat și despre lucrările pe care le le fac în această perioadă producătorii agricoli în câmpuri.
"Lucrările sunt în toi și în unele raioane a plouat, de aceea, cum va permite timpul, agricultorii vor seamănă culturile de toamnă. O bună parte din producătorii agricoli care au beneficiat de ajutor din partea statului au salutat susținerea, pentru că banii le-au fost de folos în lucrările de toamnă. Cu semințe suntem asigurați, nu avem probleme", a precizat Ion Perju.
Amintim că statul a alocat 300 de milioane de lei pentru achitarea despăgubirilor fermierilor afectați de secetă. Astfel, pentru fiecare hectar de culturi reînsămânțate s-a acordat 1 620 de lei pentru un hectar, pentru grâul de toamnă – 1 500 de lei, orz de toamnă – 1 530 de lei, rapiță de toamnă – 2 100 de lei. Pentru culturile pomicole, nucifere, arbuști fructiferi și căpșun – 3 800 de lei, viță-de-vie – 3 000 lei, legume în câmp deschis – 2 000 de lei și pentru mazăre – 1 100 de lei pentru fiecare hectar afectat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova