Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

În Moldova circulă un virus mai rău decât coronavirusul

Indiferența față de propria viață, dar și de cea a celor din jur, ar putea aduce țara la un dezastru.
Sputnik

Pandemia de coronavirus a devenit un test nu numai pentru fiecare persoană, ci pentru întreaga societate. Societatea noastră moldovenească a prezentat cel mai rău rezultat. Am devenit lideri la numărul de infectați la un milion de locuitori.

Este dificil de explicat acest lucru chiar și pentru cei mai experimentați experți și analiști. Nu avem metrou supraîncărcat. Nu avem megapolis. Restaurantele și cafenele nu sunt supraaglomerate. Nu există aglomerație pe străzi ca la Roma, Moscova, Kiev sau Barcelona. Dar suntem acum pe primul loc în CSI. Liderism îngrozitor.

COVID-19: Peste 50 de persoane sancționate în doar două zile

Și dacă e să medităm, atunci răspunsul la întrebarea „de ce” va începe să se contureze rapid. Coronavirusul nu a venit singur în Moldova. Coronavirusul s-a adăugat unui alt virus care era deja răspândit în societate, iar efectul cumulat al acestora a devenit distructiv. Numele acestui virus vechi și rău este - „nepăsarea”. 

Desigur, oamenii au obosit - nu este ușor să petreceți primăvara, vara și o jumătate de toamnă purtând mască și într-o stare de stres continuu, de frică pentru pentru propria viața și a celor dragi. Unii ar putea ceda. Dar se pare că întreaga țară a cam cedat - serios și de mult timp. Totul a început la începutul primăverii - fluxul nebuniei conspirației a părut că așteaptă sosirea coronavirusului pentru a depăși limitele gândirii raționale și a se împrăștia în rețelele de socializare și în comunicarea live. Pilonii 5G, care răspândindesc coronavirusul și distrug imunitatea noastră puternică, formată din vin, brânză și mămăligă. Măștile care, desigur, ne privează de aer proaspăt, cresc concentrația de dioxid de carbon în sânge și sporesc tristețea. Termometrele fără contact care ne șterg gândurile, diferențele de gen și erodează codul național.

Închiderea granițelor nu este o măsură medicală, ci un plan conceput de mult timp pentru a separa țările sărace de cele bogate pentru totdeauna. Un număr imens de petiții și scrisori deschise de la „medici de top” din Elveția, Italia, Grecia (țara poate fi schimbată), negând existența pericolului și chemând să se înțeleagă că coronavirusul nu este mai rău decât o răceală. Și, în cele din urmă - vaccinarea viitoare, ca rezultatul a tot ce s-a făcut până atunci - ciparea cetățenilor, controlul total și monitorizarea minuțioasă. La urma urmei, Bill Gates, Soros și complicii lor nu vor putea adormi dacă nu vor urmări traseul unui pensionar din Șoldanești sau nu vor cunoaște gusturile muzicale ale unui școlar din Ialoveni.

Grav: Număr mare de contaminări cu COVID-19 și astăzi
Poate că toate acestea ar părea ridicole, dacă nu ar fi statisticile privind infecțiile și decesele. Nu vreau să-i vorbesc de rău pe toți, dar raționamente adecvate ale compatrioților noștri sunt mai puține decât cele enumerate mai sus. Ceea ce ne pune pe gânduri. Și când din toate fisurile curg informații că coronavirusul este o înșelătorie a forțelor oculte, oamenii încep să creadă că nu există fum fără foc, că nu ni se spune tot adevărul. Și atunci se activizează virusul „nepăsării”. Masca de protecție alunecă, petrecerea ar trebui să fie aceeași ca înainte de „înșelătorie” în ceea ce privește numărul de participanți, iar nunta ar trebui să fie bogată și aglomerată. În caz contrar, ce vor spune oamenii?

Virusul „nepăsării” nu se vindecă nici măcar prin faptul că cei apropiați se îmbolnăvesc și mor. Orice eveniment poate fi introdus în delirul conspirației - de aceea este delir. Dar totul se poate termina foarte prost. Dacă nu vom conștientiza și nu ne vom opri.

Și, în final, să ne amintim de țările post-sovietice. Putem înțelege dacă Estonia nordică are un număr redus de persoane infectate. Dar cum putem înțelege că Georgia, care ne este apropiată în ceea ce privește stilul de viață și temperamentul, nu s-a confruntat cu ceea ce se confruntă Moldova? De ce numărul de infectați și decedați este mult mai mic? La urma urmei, ei adoră vinul la fel de mult ca și noi. Și dansează nu mai puțin incendiar. Poate că nu ar fi cazul să mai dansăm sub muzică de distracție, ci ar trebui să pornim o altă melodie...

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova