CHIȘINĂU, 12 oct – Sputnik. Aproape 600 de cetățeni ai Republicii Moldova, care se aflau în regim de autoizolare, au încălcat legislația frontalieră. Potrivit informațiilor prezentate de Poliția de Frontieră, doar în perioada 5 – 11 octombrie 2020, la ”frontiera verde” și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 590 de contravenții privind încălcarea regimului special în condiții de stare excepțională. Este vorba de persoane care, fiind în izolare la domiciliu, nu au respectat perioada de 14 zile și au decis să părăsească locuința și chiar țara.
Ofițerul de presă al Poliției de Frontieră, Raisa Novițchi, a comunicat pentru Sputnik Moldovacă aceste contravenții atentează la sănătatea populației, sănătatea persoanei, la starea sanitar epidemiologică, dar și la regimul din transporturi.
„Este vorba de 590 de persoane care au încălcat regimul de autoizolare și au decis să părăsească țara, astfel încălcând regulile de trecere a frontierei în perioada de pandemie”, a precizat Raisa Novițchi.
Potrivit acesteia, majoritatea din cei documentați au trecut frontiera de stat a Republicii Moldova, chiar dacă au încălcat regimul de autoizolare. Novițchi spune că cei care nu respectă nu sunt întorși în autoizolare, dar primesc amenzi. Amenda constituie de la 1 la 500 de unități convenționale. O unitate este echivalentă cu 50 de lei. Asta înseamnă că o amendă poate ajunge la chiar 25 de mii de lei.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova