CHIȘINĂU, 9 oct – Sputnik. La cursul valutar anunțat de Banca Națională a Moldovei (BNM) pentru vineri, 9 octombrie, și care va fi valabil și în weekend, pe 10 și 11 octombrie, un dolar american echivalează cu 16,94 lei, un euro – cu 19,92 lei, o hrivnă ucraineană – cu 60 de bani, un leu românesc – cu 4,09 lei moldovenești, o rublă rusească – cu 22 de bani.
În cotațiile BNM pentru 9-11 octombrie urcă și hrivna ucraineană și rubla rusească, dar prețul lor a rămas la nivelul anterior.
Fluctuațiile de pe piața valutară a Republicii Moldova sunt determinate de cotația euro-dolar pe plan mondial, dar și de raportul dintre cererea și oferta de valută pe piața internă.
Rezervele valutare ale BNM au atins un nou record la sfârșitul lunii septembrie 2020: 3 miliarde 453 de milioane și 390 de mii de dolari americani.
Pe parcursul lunii trecute, rezervele valutare ale BNM au crescut cu 62,37 milioane de dolari americani.
În septembrie, BNM a cumpărat de pe piața internă valută echivalentă cu aproape 30 de milioane de dolari americani.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova