Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Încă doi candidați la prezidențiale s-au lansat în campanie

Încă doi candidați care pretind la fotoliul de președinte al țării s-au lansat în campania electorală. Este vorba despre Dorin Chirtoacă și Octavian Țîcu.
Sputnik

CHIȘINĂU, 7 oct - Sputnik. Liderul Partidului Unității Naționale, Octavian Țîcu, s-a lansat în campania electorală în orașul Ungheni, raionul său de baștină.

Igor Dodon: Lansarea în campanie - 7 piloni ai platformei electorale
El a promis că, în cazul în care va ajunge președinte, primul lucrul pe care îl va face va fi dizolvarea Parlamentului întrucât actualul Legislativ nu ar mai fi reprezentativ. 

”Azi e data de șapte și Octavian Țîcu va fi în buletinul de vot sub cifra șapte. Eu voi fi un președinte care unește sub bagheta unui proiect de bunăstare, securitate și prosperitate. Vom avea un proiect de țară prin unificare”, a declarat Octavian Țîcu.

Tot astăzi s-a lansat în campanie și Dorin Chirtoacă, candidatul blocului „Unirea”.

”Unirea pentru toți înseamnă că va aduce stare de bine pentru fiecare cetățean, indiferent dacă este pentru acest obiectiv. Avem câteva obiective: toți pentru unul și unul pentru toți și președinte demn”, a menționat Dorin Chirtoacă. 

Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 1 noiembrie. CEC a înregistrat opt candidați pentru cursa prezidențială. Este vorba despre Renato Usatîi, Andrei Năstase, Tudor Deliu, Igor Dodon, Violeta Ivanov, Maia Sandu, Dorin Chirtoacă și Octavian Țîcu. Anterior, Comisia Electorală Centrală nu a înregistrat cinci candidați: pe Andrian Candu, Alexandr Kalinin, Ion Costaș, Constantin Oboroc și Serghei Toma.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova