Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Lavrov: Rusia, gata să sprijine reglementarea conflictului din Karabah

Duminică, ministrul rus de Externe, Sergei Lavrov, a discutat la telefon cu omologul său armean Zohrab Mnațakanian situația din zona de conflict din Nagorno-Karabah.
Sputnik

CHIȘINĂU, 4 oct - Sputnik. În cadrul discuției dintre Serghei Lavrov și Zohrab Mnațakanian a fost subliniată necesitatea încetării cât mai grabnice a focului, informeză Ministerul rus de Externe, citat de RIA Novosti.

"Accentul a fost pus pe probleme legate de găsirea unei ieșiri din situația din zona conflictului din Nagorno-Karabah", a precizat Ministerul.

"Partea rusă și-a exprimat îngrijorarea cu privire la creșterea numărului de victime în rândul civililor. A fost observată necesitatea încetări cât mai grabnice a focului. S-a confirmat disponibilitatea de a asista părțile la reluare a procesului de soluționare a conflictului din Nagorno-Karabah prin canale politice și diplomatice sub auspiciile copreședinților Grupului de la Minsk al OSCE în conformitate cu declarația comună a președinților Rusiei, SUA și Franței”, precizează instituția.
Parisul și Moscova: în Karabah au fost trimiși teroriști

Pe 27 septembrie, Ministerul Apărării din Azerbaidjan a anunțat că Forțele Armate Armene au tras asupra așezărilor de pe linia de contact din Karabah, potrivit acestor date, au fost înregistrate victime în rândul civililor și militarilor. Potrivit Ministerului Apărării din Armenia, Karabah-ul „a fost supus atacurilor aeriene și cu rachete”. Erevanul a declarat că Baku „a lansat o ofensivă” în direcția Karabah-ului. În nerecunoscuta republică Nagorno-Karabah, s-a raportat că așezările pașnice din Karabah, inclusiv capitala Stepanakert, au fost supuse bombardamentelor de artilerie, autoritățile au chemat populația să se ascundă și au instituit ulterior stare de război și mobilizarea în Karabah.

De asemenea, și Armenia a instituit stare de război și mobilizarea generală. Fostul ministru adjunct al justiției din Armenia, fostul Ombudsman al Karabahului, Ruben Melikian, a declarat pentru RIA Novosti că mobilizarea generală este anunțată în Armenia pentru prima dată. Președintele Azerbaidjanului a aprobat introducerea strii de război în mai multe orașe și regiuni ale republicii și stare de asediu în țară și a anunțat, de asemenea, o mobilizare parțială.

Karabah: Frontul informațional al știrilor false și al dezmințirilor

Un număr de state, inclusiv Federația Rusă și Franța, au solicitat părților să manifeste reținere. Turcia a declarat că va oferi Azerbaidjanului orice sprijin pe care îl solicită pe fondul unei alte agravări a situației din Nagorno-Karabah.

Conflictul din Karabah a început în februarie 1988, când Regiunea Autonomă Nagorno-Karabah și-a anunțat ieșirea din din RSS Azerbaidjan. În cursul confruntării armate din 1992-1994, Azerbaidjanul a pierdut controlul asupra Nagorno-Karabakh și șapte regiuni adiacente. Din 1992, negocierile privind soluționarea pașnică a conflictului au fost purtate în cadrul Grupului de la Minsk al OSCE, condus de trei copreședinți - Rusia, Statele Unite și Franța. Azerbaidjanul insistă să își păstreze integritatea teritorială, în timp ce Armenia protejează interesele republicii nerecunoscute, deoarece NKR nu este parte la negocieri.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova