Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Igor Dodon: Lansarea în campanie - 7 piloni ai platformei electorale

Candidatul pentru fotoliul de președinte Igor Dodon a dat startul campaniei electorale - iată care sunt cei șapte piloni ai platformei sale electorale.
Sputnik

CHIȘINĂU, 2 oct - Sputnik. Igor Dodon a dat startul campaniei electorale pentru alegerile președintelui Republicii Moldova.

Moldova are nevoie de o politică responsabilă, echilibrată. de conducători care au grijă de oameni, a menționat Președintele în exercițiu, Igor Dodon, în discursul său de inaugurare a campaniei.

”Trecem printr-o perioadă dificilă, a fost un mandat destul de dificil. Am dat jos un regim oligarhic în iunie anul trecut, in acest an facem față unei crize fără precedent. Dar în pofida tuturor greutăților, am reușit să menținem stabilitatea”, a subliniat Dodon.

În opinia lui, marea majoritate a cetățenilor își doresc ca să fie ordine și stabilitate în țară.

Șapte piloni ai platformei electorale a lui Igor Dodon 

Igor Dodon consideră că țara are nevoie de o perioadă de stabilitate în care să se pună accent pe cele mai importante aspecte de dezvoltare. Iată care sunt pilonii principali de dezvoltare în viziunea lui Igor Dodon:

I. Grija față de oameni: Aici este vorba de programele sociale - medicină și educație;

II. Oraș confortabil și sate moderne: Vom continua bunele practici cu programele naționale de reparație a drumurilor, de asigurarea cu apă și canalizare, cu iluminare și gazificare a localităților din țară.

Prezidențiale 2020: Start oficial pentru campania electorală

III. Economia durabilă: Vom asigura o nouă abordare în agricultură, vom merge cu platforme industriale în toate raioanele țării și ne propunem un plan ambițios de digitalizare a țării.

IV. Apărare și consolidarea statalității: Consider că acest pilon este unul de bază. Tot aici trebuie să vorbim și despre reintegrarea teritorială și soluționarea problemei transnistrene.

V. Politica internă: Ne propunem să venim cu un proiect de reformare constituțională - (reducerea numărului de deputați și interzicerea traseismului politic). Reforma Justiției - după avizarea partenerilor noștri externi.

VI. Politica externă echilibrată: Noi nu vrem să fim prieteni cu cineva împotriva cuiva. Vom implementa Acordul de Asociere cu UE. Vom reconstrui parteneriatul strategic cu Federația Rusă. Vom dezvolta relațiile noastre în cazul CSI și statutul de observator în cadrul UEEA. Vom avea relații bune, strategice cu vecinii noștri - România și Ucraina și vom continua parteneriatele strategice cu SUA, China, Turcia și alte state.

VII. Păstrarea valorilor creștine și tradiționale: Moldova este o țară în care 96% dintre cetățeni sunt creștini-ortodocși. Nu există altă țară în lume unde ponderea populației creștine să fie atât de mare. Pentru noi nu sunt dorite acele valori pe care încearcă să ni le aducă aici. Păstrarea valorilor tradiționale, a Bisericii noastre Ortodoxe, familiei tradiționale, reprezintă un pilon de bază fără de care țara noastră nu are viitor.

Lansarea campaniei electorale a avut loc într-un loc mai puțin obișnuit - este vorba de un drum aflat în construcție. Potrivit lui Vlad Batrâncea, care a moderat evenimentul, acest loc a fost ales pentru că echipa candidatului pentru funcția de președinte al țării, Igor Dodon, consideră dezvoltarea infrastructurii drept unul dintre elementele cheie ale dezvoltării țării.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova