Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Declararea stării excepționale în agricultură: Ce spune Guvernul

Cabinetul de Miniștri se întrunește astăzi în ședință. Pe ordine de zi au fost incluse 26 de chestiuni, inclusiv examinarea unui proiect de lege al opoziției privind declararea stării excepționale în agricultură.
Sputnik

CHIȘINĂU, 22 sept – Sputnik. Proiectul de hotărâre al Parlamentului cu privire la măsurile anticriză pentru sectorul agricol din Republica Moldova în contextul  condițiilor climaterice severe (secetei) și al pandemiei COVID-19 urmează sp fie avizat în ședința de astăzi a Cabinetului de miniștri.

Proiectul, înaintat cu titlu de inițiativă legislativă de către un grup de deputați în Parlament, prevede declararea stării excepționale în sectorul agricol din Republica Moldova. Totodată, stabilește obligația Guvernului de a întreprinde mai multe măsuri menite să susțină agricultorii în anul 2020, cum ar fi;

  • inițierea procedurii de rectificare a bugetului de stat pentru anul curent,
  • identificarea resurselor financiare de cel puțin 2 miliarde lei,
  • crearea fondului anticriză pentru sectorul agricol,
  • elaborarea și aprobarea mecanismului de reeșalonare a plăților aferente activității companiilor agricole, precum și aferente creditelor acordate acestora,
  • scutirea și/sau reeșalonarea plății impozitelor și a taxelor de către companiile agricole.

De asemenea, proiectul de hotărâre prevede elaborarea, promovarea și adoptarea de către Guvern a unor instrumente viabile pentru viitor, menite să asigure sprijinul agricultorilor, ce țin de mecanismul alternativ de subvenționare a companiilor din sectorul agricol în funcție de suprafața agricolă deținută, impozitul unic în agricultură, introducerea asigurării obligatorii în agricultură.

Expert: Cum puteau fi evitate problemele agricultorilor

În context, Guvernul urmează să se expună ținând cont de Legea privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, dar și de Legea cu privire la actele normative, ce reglementează domeniile de intervenție normativă prin hotărâre a Parlamentului.

Tot astăzi, miniștrii Guvernului Chicu urmează să se expună modificarea articolului 16 din Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Inițiativa legislativă propune ca, în cazul conducătorilor și a cadrelor didactice din instituțiile de învățământ general și profesional tehnic, sporul de performanță să se stabilească conform metodologiei de evaluare, aprobate de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova