Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Coronavirus, în Franța: un nou record - 10 mii de cazuri în 24 h

Cifra zilnică a noilor cazuri de infectare cu Covid-19 a crescut în Franța pe 22 septembrie până la 10 008, aproape dublu față de ziua precedentă, a anunțat Agenția franceză de Sănătate Publică, adăugând că sunt 61 de noi focare de infecție.
Sputnik

CHIȘINĂU, 23 sept – Sputnik. Santé publique France (SPF) a anunțat că țara a înregistrat 10 008 de cazuri suplimentare de infectare cu Covid-19 în ultimele 24 de ore, cu aproape 5.000 de cazuri mai mult decât în ​​ziua precedentă.

Câți oameni ar putea avea imunitate la COVID-19 - studiu

Numărul pacienților internați în ultimele șapte zile este, potrivit Agenției, de 4.244, cu 141 mai mulți decât luni, iar dintre ei 651 au fost internați la terapie intensivă (cu 13 mai mulți decât în ​​ziua precedentă). Pe parcursul zilei de ieri, 783 de pacienți cu virus au fost nou-internați, inclusiv 130 în terapie intensivă.

Rata pozitivității testului a trecut de la 5,9% la 6,1% în 24 de ore. În plus, au fost identificate 61 de noi focare de contaminare, numărul total fiind acum de 1.031.

În plus, au fost înregistrate 68 de decese suplimentare, ceea ce a urcat numărul total de decese la 31 416 în țară de la începutul epidemiei, adaugă SPF.

Zona roșie în creștere

Începând cu 21 septembrie, numărul de cazuri noi fusese de 5.298. Recordul bilanțului zilnic datează din 19 septembrie, când țara a trecut pragul de 13.000 de cazuri.

Pe 19 septembrie, autoritățile sanitare din țară au adăugat 13 noi departamente pe lista teritoriilor cu „zonă de circulație activă” a coronavirusului, aducând numărul total la 55, sau mai mult de jumătate din departamentele țării.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova