Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Recolta de struguri, mai mică: Se va scumpi și vinul?

În acest an ne putem aștepta la creșterea prețurilor produselor vitivinicole. Asta a declarat în cadrul emisiunii "INTERSECȚII" cunoscutul somelier Mihai Druță.
Sputnik
Recolta de struguri, mai mică: Se va scumpi și vinul?

În 2020 cel mai important sector din țară, cel vitivinicol, a suferit mai multe pagube. Producătorii autohtoni susțin că au înregistrat pierderi semnificative la capitolul vânzări - unele au fost estimate la 80%. Condițiile meteorologice nefavorabile au avut un impact negativ asupra producției de struguri din acest an.

"Anul acesta avem o roadă mult mai mică de viță de vie. Cu siguranță prețul la struguri va crește, respectiv și prețul la vin va fi majorat. Prețurile se mai stabilesc în funcție de tipul vinului și procedura de pregătire pentru a-l vinde pe piață", a declarat în studioul Sputnik somelierul Mihai Druță.

Astfel, seceta severă, înghețul de primăvară, temperaturile joase din luna mai și grindina au cauzat pierderea a circa 30-50% din cantitatea de struguri.

Vinificator: Stăm cu vinurile în depozite și ne uităm la ele - nu avem unde să le vindem
Specialiștii susțin că recolta de struguri din an acest an este cea mai modestă din ultimul deceniu, fiind estimată la 150 – 200 de mii de tone, în scădere cu aproximativ 25-40%.

În pofida pandemiei, nivelul exporturilor este satisfăcător, deși piața globală de vinuri se confruntă cu o descreștere de circa 15-30 la sută. La începutul acestui an, în luna ianuarie, în Moldova s-a constatat o creștere a exportului de vinuri - de 17,5 procente, iar în februarie - de aproximativ 10 la sută. Începând cu luna martie, producătorii au înregistrat o descreștere de 9 procente, iar în luna aprilie descreșterea a fost de 26 de procente.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova