Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

AstraZeneca a oprit testările pentru vaccinul anti-COVID - iată din ce cauză

Un participant la testele clinice ale vaccinului experimental împotriva COVID-19, realizate de compania farmaceutică AstraZeneca, a făcut o boală inexplicabilă, iar compania a anunțat stoparea verificărilor.
Sputnik

BUCUREȘTI, 9 sept – Sputnik. Situație îngrijorătoare la nivel mondial, după ce, în urma efectuării de teste clinice ale vaccinului experimental împotriva COVID-19, unui pacient i-a apărut o boală inexplicabilă.

Compania farmaceutică AstraZeneca, realizatoarea testelor, a anunțat, deja, o pauză la nivel mondial.

Vaccinul rusesc împotriva COVID-19 a fost pus în uz general

Reprezentanții companiei au precizat că, în cadrul testelor clinice mondiale randomizate ale vaccinului împotriva coronavirusului de la Universitatea Oxford, procesul lor de evaluare normală a fost declanșat și s-a făcut voluntar o pauză în vaccinări pentru a permite o evaluare de securitate de către un comitet independent.

Un purtător de cuvânt al companiei a descris pauza ca pe o acțiune de rutină care trebuie să se întâmple ori de câte ori există o boală potențial inexplicabilă într-unul dintre studii, în timp ce este investigată, asigurându-ne că menținem integritatea studiilor.

În prezent, vaccinul se află în cea de-a treia fază a testelor clinice.

Rusia: Data când se încheie studiile clinice pentru al doilea vaccin împotriva COVID-19

La sfârșitul lunii august, Comisia Europeană a anunțat semnarea, în numele tuturor statelor membre ale UE a unui contract cu compania farmaceutică AstraZeneca pentru achiziția a 300 de milioane de doze din vaccinul împotriva COVID-19, aflat, în prezent, în fază experimentală, potrivit executivului comunitar.

Inițial, a fost semnat un pre-acord de achiziție în luna august. Acesta este primul contract semnat de Uniunea Europeană în vederea achiziționării unui potențial vaccin împotriva noului coronavirus.

De asemenea, contractul prevede și opțiunea cumpărării a 100 de milioane de doze suplimentare, mai informează sursa citată.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova