Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Stoianoglo, despre frauda bancară: Sunt procurori care mușamalizează ancheta

Procurorul General, Alexandr Stoianoglo a oferit noi informații despre furtul miliardului. Potrivit acestuia, nimeni nu colaborează cu ancheta.
Sputnik

CHIȘINĂU, 3 sept - Sputnik. La investigarea urmăririi penale privind frauda bancară sunt implicați procurori care mușamalizează ancheta. Informația a fost făcută publică de procurorul general, Alexandr Stoianoglo. Procurorul spune că la investigarea fraudei bancare, practic nimeni nu conlucrează cu ancheta la această etapă. 

În sfârșit în instanță! Unele episoade privind frauda bancară vor fi deferite justiției

„Societatea trebuie să cunoască că, la această etapă, practic nimeni nu conlucrează cu ancheta, cei implicați în fraudă, până în prezent, sunt speriați. În schimb, sunt în plină acțiune structurile care ripostează imediat oricărui efort al anchetei, se exercită influență asupra celor implicați în procesul investigativ, figuranților le oferă suport și consultanță juridică, este influențat chiar și sistemul judecătoresc. Nu am ascuns faptul că ne-am ciocnit cu blocaje chiar și în interiorul Procuraturii, procurorii implicați anterior în mușamalizările pe dosar își duc misiunea mai departe, iar pentru a-și justifica acțiunile anterioare, continuă să acționeze în detrimentul aflării adevărului", a declarat Alexandr Stoianoglo. Procurorul spune că și în asemenea condiții ancheta continuă, iar urmărirea penală în dosarul privind implicarea în furtul miliardului a unei bănci comerciale a fost finalizat. Anterior, Stoianoglo anunța că unul dintre principalii beneficiari ai furtului miliardului este Plahotniuc. 

 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova