Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Aproape o mie de grădinițe rămân în continuare închise: Iată motivul

O mare parte din instituțiile de educație timpurie din țară au decis să-și reia activitatea începând de astăzi, 1 septembrie.
Sputnik

CHIȘINĂU, 1 sept – Sputnik. Conform datelor raportate de organele locale de specialitate din domeniul învățământului, în cazul a 404 instituții de educație timpurie din totalul de 1398 fondatorii au luat decizia de a se redeschide, iar 994 de grădinițe urmează să obțină decizia de redeschidere. Precizarea a fost făcută de ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov în cadrul unui briefing de presă.

„În prezent, în aceste instituții se menține comunicarea cu părinții și copiii de la distanță”, a precizat Șarov.

Șarov spune că programul de activitate în cadrul instituțiilor de educație timpurie va fi stabilit de administrația instituțiilor și coordonat cu fondatorul, autoritatea publică locală, cu asigurarea condițiilor de minimizare a riscurilor de infectare în rândul copiilor și personalul acestor instituții.

COVID-19: Unsprezece instituții de învățământ din țară sunt în carantină

Printre condiții este și alocarea timpului suficient pentru aerisirea și ventilarea spațiilor, dezinfectarea și curățarea suprafețelor, inventarului, jucăriilor și materialelor didactice.

La fel, ministerul a propus Comisiei Naționale de Sănătate Publică ca să permită administrațiilor să decidă numărul educatorilor și asistenților de educatori în cadrul grupelor de copii.

De asemenea se recomandă ca copilul să fie însoțit spre și de la instituția de educație timpurie de una și aceeași persoană cu vârsta mai mare de 16 ani.

Ministrul Educației a atenționat părinții că aceștia nu sunt obligați să achite taxe pentru procurarea dezinfectanților pentru instituții.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova