CHIȘINĂU, 31 aug- Sputnik. De la ora 10:00, consilierii municipali discută despre redeschiderea grădinițelor și școlilor începând cu ziua de mâine și nu pot ajunge la un numitor comun.
”Consilierii municipali sunt împotriva redeschiderii grădinițelor și școlilor din data de 1 septembrie. Au motivat prin faptul că „nu doresc să-și ia această responsabilitate”. Iată de ce îmi voi asuma personal responsabilitatea pentru ca școlile și grădinițele să fie redeschise de mâine, chiar dacă este la limita legii. Toate condițiile au fost create pentru ca copiii să revină în grădinițe și școli”, a scris edilul-șef al Capitalei.
De cealaltă parte, consilierii municipali l-au îndemnat pe Ion Ceban să nu vină cu astfel de comentarii înainte de a fi luată decizia finală.
În total, în municipiul Chișinău sunt peste 120 de mii de elevi. Până acum, în Capitală au fost confirmate 15 125 de cazuri de infectare cu COVID-19. Din numărul total, 804 sunt copii.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova