Lukașenko: Rusia și Belarus vor folosi o grupare de trupe în cazul agresiunii externe

Liderul de la Minsk, Aleksandr Lukașenko, a declarat că Rusia și Belarus vor folosi o grupare comună de trupe în cazul în care țara se va confrunta cu o agresiune externă.
Sputnik

CHIȘINĂU, 28 aug - Sputnik. Alexandr Lukașenko a declarat astăzi că Belarusul va apela la ajutorul Rusiei în cazul agresiunii externe îndreptate împotriva statalității. Minskul și Moscova ar urma să folosească împreună o grupare de trupe, informează Sputnik Belarus pe canalul telegram al portalului. 

„Nici măcar nu ne va tremura vocea, nici mâna și nici piciorul pentru a liniștri împreună pe oricine care se frământă la granița de vest a statului”, a spus președintele Belarusului.

În același timp, Lukașenko a precizat că deocamdată niciun soldat rus nu a traversat frontiera belarusă. Deocamdată, autoritățile de la Minsk „fac față de sine stătător”. 

Putin, despre Belarus: Rusia are un comportament mai neutru decât europenii și americanii
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat mai devreme că Moscova nu se va implica în situația din Belarus, așa cum nu a făcut-o nici până acum. 

Kremlinul pornește de la ideea că Minskul nu se va confrunta cu o situație extremă în care poate fi nevoie de o rezervă de ofițeri de ordine, despre care a vorbit președintele rus Vladimir Putin, a declarat jurnaliștilor secretarul de presă al liderului rus. 

Șeful statului rus a declarat mai devreme că a format o rezervă de agenți ai forțelor de ordine pentru a ajuta Belarusul, dacă va fi necesar. În același timp, el a subliniat că această forță nu va fi folosită până când elementele extremiste din Belarus nu vor trece frontierele și vor începe dezordinile.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova