Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Foto: Moarte cumplită la Căușeni - o biciclistă, sfârtecată de impactul cu un automobil

Accident teribil în raionul Căuşeni. O femeie a murit pe loc după ce a fost izbită de un automobil. Groaznicul accident a avut loc duminică noaptea, în localitatea Zaim.
Sputnik

CHIȘINĂU, 24 aug – Sputnik. Şoferul care a produs acest teribil accident este un tânăr de 18 ani. Informația a fost confirmată pentru Sputnik Moldova de către Natalia Golovco, ofiţer de presă al Inspectoratului Național de Securitate Publică.

Potrivit Poliției, femeia avea 60 de ani şi se îndrepta spre casă pe o bicicletă. Oamenii legii declară că ea circula regulamentar în momentul în care a fost lovită de automobil. Impactul a fost atât de puternic, încât corpul victimei a fost rupt în două.

Foto: Moarte cumplită la Căușeni - o biciclistă, sfârtecată de impactul cu un automobil

Șoferul de 18 ani nu are permis de conducere, iar vehiculul pe care îl conducea  este al părinților. Înainte de accident, a luat autoturismul fără acordul acestora.

După producerea accidentului, băiatul a fugit de la fața locului. Peste o oră a fost identificat şi reținut de ofițeri. A fost testat cu alcooltestul, iar aparatul Drager a arătat o concentrație de 0,12 mg de alcool pur în aerul exportat, ceea ce nu reprezintă stare de ebrietate.

El riscă un dosar penal pentru comiterea unui accident rutier soldat cu un deces, infracțiune care se pedepsește cu închisoarea de până la 5 ani.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova