Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Ce spune Igor Dodon despre deschiderea școlilor și grădinițelor de la 1 septembrie

Igor Dodon a vorbit în cadrul emisiunii ''Președintele Răspunde'' despre deschiderea școlilor și grădinițelor de la 1 septembrie. Șeful statului a menționat că deși există riscurile infectării cu COVID-19, elevii nu pot fi ținuți acasă la nesfârșit.
Sputnik

CHIȘINĂU, 21 aug - Sputnik. Președintele țării, Igor Dodon, susține că elevii au nevoie să meargă la ore, iar majoritatea instituțiilor de învățământ din țară au ales să se organizeze pentru a desfășura lecțiile în școli, nu online.

VIDEO: Dezinfecție totală în instituțiile de învățământ - Școlile sunt pregătite minuțios

''Nu putem să ne permitem să ținem în continuare școlile și grădinițele închise. Ați văzut primul pas, când grădinițele private și-au reluat activitatea în data de 17 august. Pentru 1 septembrie sunt prevăzute câteva scenarii, vor fi redeschise școlile. Majoritatea instituțiilor de învățământ au decis să meargă cu frecvența elevilor la ore, în special la sate, unde școlile sunt mari și elevi mai puțini. În oraș, sunt diferite scenarii. știu că este riscant, dar nu ne puterm permite să mai ține jumătate de an copii în casă. Înțelegem riscurile, le vom minimaliza'', a declarat șeful statului. 

Grădinițele private din Capitală au fost redeschise din data de 17 august. Activitatea acestora este coordonată cu Agenția Națională pentru Sănătate Publică și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, pentru a exista certitudinea că acestea sunt pregătite pentru activitate în perioada pandemiei. 

Decizia de a fi redeschise grădinițele private a fost luată de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică într-o ședință de sâmbătă, 15 august.În Capitală sunt 16 grădinițe private.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova