UE sancționează faptele „șocante și inacceptabile” din Belarus

”UE va impune sancțiuni oficialilor din Belarus acuzați că sunt responsabili pentru fapte „șocante și inacceptabile” săvârșite împotriva protestatarilor antiguvernamentali”.
Sputnik

BUCUREȘTI, 19 aug – Sputnik. Uniunea Europeană a anunțat că va impune noi sancțiuni Belarusului -  este rezultatul unei întâlniri de urgență a liderilor UE pe această temă.

UE se amestecă în Belarus: liderii europeni, videoconferință extraordinară

După decizie, președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că ”UE va impune sancțiuni oficialilor din Belarus acuzați că sunt responsabili pentru fapte „șocante și inacceptabile” săvârșite împotriva protestatarilor antiguvernamentali”, transmite Russia Today

Din primele date, sancțiunile vor fi aplicate unui „număr substanțial” de persoane.

De asemenea, liderii UE au convenit asupra unei poziții comune privind rezultatele alegerilor din 9 august din Belarus – și anume că au fost „frauduloase”.

La rândul său, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că există un sprijin în unanimitate pentru sancțiuni și că restricțiile economice vor fi puse în aplicare fără „a afecta oamenii din Belarus”, ci doar anumite persoane.

O listă de persoane sancțiunonate ar trebui adoptată „cât mai curând posibil”, a adăugat Ursula von der Leyen.

Sursa citată menționează că oficialii UE au refuzat să spună dacă președintele Alexander Lukashenko va fi vizat direct de măsuri.

Lukașenko: Occidentul sponsorizează acțiunile de protest

Ursula Von der Leyen a anunțat că UE va sprijini ”o tranziție pașnică a puterii în Belarus” și va aloca 53 de milioane de euro (63,3 milioane de dolari) pentru a sprijini societatea civilă și situația creată de epidemia de Covid-19 în țară.

Desigur, o sumă derizorie, dar care arată cum amestecă UE cele două probleme, politizând și profitând de o situație. Și, evident, Uniunea Europeană a anunțat că dorește să vadă noi alegeri în Belarus.

De precizat că, înainte de ședința Consiliului European, principala candidată a opoziției belaruse, Svetlana Tihanovskaya, a cerut liderilor statelor UE să nu recunoască rezultatele alegerilor prezidențiale din țară.

Tihanovskaya a subliniat că noile alegeri ar trebui să fie organizate cu observatori și supraveghere internațională, dar a subliniat că UE ar trebui să respecte alegerea poporului belarus.

Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova