Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Ce șanse are Filat să ”readucă la viață” Partidul Liberal Democrat – Expert

Vladimir Filat revine în politică, în contextul în care fără acesta PLDM nu a reușit să se mențină pe ”linia de plutire”, a declarat politologul Victor Juc în studioul Sputnik Moldova.
Sputnik

CHIȘINĂU, 18 aug – Sputnik. După ce a fost eliberat din detenție, fostul premier Vladimir Filat a păstrat o pauză, pentru ca apoi să încerce să revină iarăși în politica mare. La congresul extraordinar al PLDM, acesta a fost reales în funcția de șef al formațiunii și astăzi toate speranțele partidului sunt legate anume de această figură. După cum consideră politologul Victor Juc, din punct de vedere strategic aceasta a fost un pas corect, deși nu există certitudinea că partidul va reuși să acumuleze numărul necesar de voturi la viitoarele alegeri parlamentare.

”Fără Filat, partidul practic ”s-a dus la vale”. Evident, pentru asta au existat cauze obiective. Însă acum toate perspectivele de ascensiune a PLDM sunt legate de Filat”, a subliniat Juc.

Potrivit expertului, Filat și-a pierdut din fosta popularitate, însă ca politician experimentat el ar putea încerca să întreprindă anumiți pași pentru a-și îmbunătăți imaginea politică. Iar printr-un concurs fericit de împrejurări, în funcție de cum va acționa în continuare, își va putea îndrepta situația.

Surpriza zilei de duminică: Vlad Filat, reales președinte al PLDM

Politologul a menționat de asemenea că istoria modernă cunoaște cazuri când figuri importante au revenit în politică după ce s-au aflat în detenție.

”Avem exemplele României, Croației, Sloveniei. Iată în Slovenia Janez Janša, care a condus țara în momentul negocierilor pentru intrarea în Uniunea Europeană, iar apoi s-a aflat în fruntea Consiliului European. El și-a ispășit pedeapsa în închisoare , fiind învinuit de corupție și depășirea atribuțiilor de serviciu, dar a revenit în politică și este în prezent prim-ministru”, a menționat expertul.

După cum consideră Juc, dacă ”cartea” li Filat nu va aduce câștig, PLDM este sortit să ajungă la periferia scenei politice moldovenești, deoarece acesta este unul dintre partidele care s-au ținut exclusiv datorită autorității liderilor lor. Astăzi, pe același ”câmp electoral” ci PLDM joacă figuri puternice cum ar fi Platforma Demnitate și Adevăr și Partidul Acțiune și Solidaritate. Anume cu acestea va trebui să lupte PLDM pentru electorat. Nai departe, foarte mult va depinde de faptul cine dintre liderii acestor formațiuni politice vor reuși să fie mai convingător pentru alegători.

Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova