Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Unde vor fi organizate în acest an târgurile școlare din Capitală: Iată adresele

În pofida pandemiei de COVID-19, și în acest an vor fi organizate tradiționalele iarmaroace școlare în fiecare sector al Capitalei. Despre aceasta s-a anunțat la ședința săptămânală a serviciilor primăriei Chișinău.
Sputnik

CHIȘINĂU, 17 aug - Sputnik. Potrivit responsabililor din cadrul Primăriei Chișinău, începând cu data de 25 august și până în data de 6 septembrie, fiecare sector al Capitalei urmează să găzduiască un târg școlar. Pretorii au anunțat astăzi adresele unde vor fi organizate iarmaroacele.

Certificate medicale necesare pentru școală și grădiniță – precizarea MSMPS

Astfel, în sectorul Buiucani, târgul va pe strada Calea Ieșilor 8, în față la ”Zity Mall”. La Botanica, iarmarocul va fi organizat la intersecția bulevardului Traian cu strada Independenței. În Centru, părinții sunt așteptați la două adrese: pe strada Academiei și la intersecția străzilor Cantemir cu Ismail. În sectorul Râșcani, iarmarocul va fi la intersecția străzilor Kiev cu Alecu Russo, iar la necesitate se va organiza și pe strada Doga. În sectorul Ciocana, cumpărăturile pentru școală vor putea fi făcute la intersecția străzii Alecu Russo cu bulevardul Mircea Cel Bătrân. 

În următoarele zile va fi prezentat programul de activitate al târgurilor. Pretorii de sectoare îndeamnă agenții economici, dar şi cetăţenii să respecte în mod obligatoriu recomandările specialiştilor pentru a preveni infectarea cu noul tip de virus. Oamenii trebuie să țină cont de distanța socială, să poarte măști de protecţie și să folosească dezinfectant.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova