Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Doi deputați au fost excluși din Partidul Democrat: Care este motivul

Din Partidul Democrat au fost excluși astăzi doi deputați care de o vreme nu mai participau la ședințele și activitățile formațiunii.
Sputnik

CHIȘINĂU, 14 aug – Sputnik. Deputații Vladimir Andronachi şi Eugeniu Nichiforciuc au fost excluși din Partidul Democrat din Moldova (PDM).

Pavel Filip cheamă la dialog colegii din PAS, PSRM și Plarforma DA: Despre ce vor discuta

Decizia a fost luată astăzi, într-o ședință comună a Biroului executiv al Partidului Democrat şi fracţiunii PDM, la care s-a constatat că cei doi „de mult nu mai iau parte la şedinţele fracţiunii PDM în Parlament şi nici la acţiunile Partidului Democrat”.

„Aşadar, cei doi de mult nu mai sunt parte a echipei PDM: Nu poţi pleca de acolo de unde nu eşti”, este mesajul partidului către cei doi, conform unui comunicat de presă al formațiunii.

Anterior, liderul PDM, Pavel Filip, a admis, în declarații pentru presă, că Vladimir Andronachi şi Eugeniu Nichiforciuc ar putea adera la Partidul Socialiștilor, existând zvonuri că aceștia ar fi apropiați de socialiști, dar că acest fapt „nu va fi o catastrofă pentru PDM”.

Membrii Biroului executiv şi deputaţii PDM au făcut apel către organizaţiile teritoriale ale formațiunii „să rămână unite şi consolidate şi să acţioneze în interesul cetăţenilor Republicii Moldova”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova