Lukașenko: Protestele sunt dirijate din Cehia - nu vom admite niciun maidan

Protestele sunt dirijate din afara țării, iar unul dintre firele păpușarilor este Cehia, a declarat președintele belarus, Aleksandr Lukașenko, care a subliniat că orice scenariu al unui „maidan” în țară este exclus.
Sputnik

CHIȘINĂU, 10 aug – Sputnik. Președintele Republicii Belarus, Aleksandr Lukașenko, a comentat situația legată de protestele neautorizate, izbucnite după alegerile prezidențiale, declarând că organizarea unui “maidan” în țară este exclusă, indiferent cât și-ar dori unii.

FOTO: Proteste nocturne la Minsk după alegerile prezidențiale din Belarus

“Se confirmă tot ce am spus mai devreme. Cine nu credea, acum poate să se convingă. Adică, se încearcă să se provoace la noi acest haos. Am avertizat: nu va exista niciun maidan, oricât și-ar dori unii. Iată de ce trebuie să se calmeze”, a declarat șeful statului belarus, citat de agenția Belta.

Potrivit lui Lukașenko, în timpul manifestațiilor, în noaptea de 9 spre 10 august, au avut de suferit „aproximativ 25 de băieți din OMON”.

“Au fracturate mâinile, picioarele. Băieții au fost bătuți premeditat și au reacționat. De ce să mai plângem acum? Iată de ce răspunsul va fi adecvat. Nu vom permite distrugerea țării”, a declarat președintele Republicii Belarus.

Potrivit liderului de la Minsk, dezordinile de stradă sunt organizate din afara țării, “iar unul dintre firele păpușarilor este Cehia”.

“Din una din conversații observăm păpușarii. Unul dintre firele acestor păpușari este Cehia. Astăzi deja din Cehia este dirijat sediul electoral (al opoziției n.r.), unde stau, să mă iertați, aceste oițe, care nu înțeleg ce își doresc. Am dat dispoziție ca această informație să fie transmisă presei, pentru ca lumea să vadă ce își propun ei”, a declarat Lukașenko, care este citat de agenția Belta.

Potrivit lui, aceștia continuă să ceară: scoateți oamenii în stradă și purtați negocieri cu autoritățile pentru cedarea de bună voie a puterii.

“Adică, Lukașenko, care se află în fruntea verticalei puterii, în fruntea statului, având 80 la sută din voturi, trebuie să le cedeze puterea. De acolo (din afara țării) vin comenzile. Cei de pe loc sunt nemulțumiți și spun: e imposibil, în Belarus nu există o situație în care ar fi posibile negocieri... Adică, se încearcă dirijarea acestui proces din afară”, a menționat liderul belarus.

Alegerile din Belarus: Proteste violente după rezultatele exit-poll-urilor - Video

Președintele belarus Alexandr Lukașenko a obținut victoria în alegerile prezidențiale, conform rezultatelor preliminare publicate de Comisia Electorală Centrală a țării. 

El a acumulat 80% din voturi, în timp ce principalul candidat al opoziției, Svetlana Tihanouskaya, a obținut circa 10 la sută din sufragii.

După anunțarea rezultatelor exit-poll-urilor, în mai multe orașe din Belarus au început proteste neautorizate. Oamenii s-au adunat la îndemnul forțelor de opoziție. La Minsk forțele de ordine au folosit grenade flash, gaze lacrimogene și tunuri de apă ca să disperseze mulțimea.

La rândul lor, protestatarii au încercat să opună rezistență poliției - sticlele goale au zburat din mulțime spre forțele de ordine. Mai multe persoane au fost reținute în urma confruntărilor.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova