Dodon l-a felicitat pe Lukașenko – Iată ce i-a urat

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat pe pagin sa sa de Facebook că i-a trimis un mesaj de felicitare președintelui Belarus, Alexandr Lukașenko, care duminică a învins în alegerile prezidențiale.
Sputnik

CHIȘINĂU, 10 aug - Sputnik. "Transmit sincere felicitări omologului meu belarus, Alexandr Lukașenko, cu ocazia victoriei în cadrul alegerilor prezidențiale! Din numele poporului moldovenesc și al meu personal, îi doresc succese remarcabile în realizarea scopurilor propuse în beneficiul Republicii Belarus", a scris Dodon pe Facebook.

El și-a exprimat speranța că relațiile moldo-belaruse în diverse domenii vor fi consolidate.  

"Sunt convins că dialogul productiv și cooperarea strânsă dintre Republica Moldova și Republica Belarus în diverse domenii vor contribui la consolidarea relațiilor dintre țările și popoarele noastre", a mai afirmat Dodon.

Precizăm că președintele belarus, Alexandr Lukashenko, a obținut victoria în alegerile prezidențiale, conform rezultatelor preliminare publicate de Comisia Electorală Centrală a țării.

Alegerile din Belarus: Proteste violente după rezultatele exit-poll-urilor - Video

El a obținut 80% din voturi, în timp ce principalul candidat al opoziției, Svetlana Tikhanouskaya, a obținut circa 10 la sută din voturi.

La votare au participat 5 milioane 790 de mii de persoane, prezența la vot a fost de 84,23%.

Competiția electorală a fost marcată de proteste antiguvernamentale. În mai multe orașe din țară au început proteste neautorizate. Oamenii s-au adunat la îndemnul forțelor de opoziție. La Minsk forțele de ordine au folosit grenade flash, gaze lacrimogene și tunuri de apă ca să disperseze mulțimea.

La rândul lor, protestatarii au încercat să opună rezistență poliției - sticlele goale au zburat din mulțime spre forțele de ordine. Mai multe persoane au fost reținute în urma confruntărilor.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova