CHIȘINĂU, 27 iul - Sputnik. Statul va oferi ajutor suplimentar agricultorilor, după ce recolta din acest an a fost în mare parte compromisă de secetă.
Declarații în acest sens a făcut prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, după ședința tradițională de luni dimineață cu președintele țării Igor Dodon și președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi.
„Pe lângă cele 100 de milioane, pe care le-am oferit pentru subvenționare, am discutat și despre cum vom aloca și bani suplimentari pentru agricultori. Avem această posibilitate de a acorda bani suplimentari în funcție de pierderile înregistrate de agenții economici”, a menționat premierul. Potrivit lui Chicu, cel mai grav afectată a fost recolta de grâu.
„Cantitățile sunt cu mult sub așteptări. Aveam speranțe de la cerealele de grupa a doua, dar din păcate avem o lună de când nu plouă, iar o bună parte a fost compromisă. Este clar că va trebui să venim cu suport pentru agricultori”, a precizat Ion Chicu.
Prim-ministrul a atras atenția cetățenilor și asupra pericolului de incendii, nu doar pe lanurile cu plantații cerealiere, dar și în alte spații deschise.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova