CHIȘINĂU, 21 iul - Sputnik. Cei 27 de lideri ai UE au semnat acordul masiv la începutul zilei de marți dimineață - președintele summitului, Charles Michel, pur și simplu, a trimis un mesaj „Deal!” pentru a marca evenimentul. I s-a alăturat președintele francez, Emmanuel Macron, care a salutat rezultatul, calificându-l drept „istoric” pentru Europa într-un tweet al său.
Liderii UE s-au întâlnit la Bruxelles la sfârșitul săptămânii trecute pentru ceea ce se intenționa un summit de două zile, în intenția de a ajunge la un proiect de lege pentru recuperare economică de pe urma crizei provocate de coronavirus, în valoarea de 1,8 trilioane de euro, dar summit-ul s-a întins pe mai multe zile. În cele din urmă, s-a ajuns la un fond de stimulare de 750 de miliarde de euro, care va fi acordat întreprinderilor sub formă de subvenții și împrumuturi.
Se presupune că s-a ajuns la acest acord cu privire la fondul de stimulare după ce s-au recurs la compromisuri între o serie de grupuri de lucru mai mici, potrivit EuroNews. Se pare că prim-ministrul olandez Mark Rutte, cel mai puternic adversar al planului, a fost învins. El a insistat asupra unei plafonări de 350 de miliarde de euro pentru subvenții și condiții de împrumut mai stricte.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova