Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Chișinăul discută cu Moscova despre furnizarea vaccinului împotriva COVID-19

Președintele Igor Dodon a menționat că Federația Rusă a ajutat mereu Republica Moldova. El și-a exprimat convingerea că Moscova ne va oferi sprijin și în actuala situație dificilă.
Sputnik

CHIȘINĂU, 17 iul – Sputnik. Autoritățile de la Chișinău au început să discute cu partea rusă despre posibilitatea furnizării vaccinului împotriva COVID-19.

Precizarea a făcută de președintele Igor Dodon, care a fost întrebat de Sputnik cât de realistă este cooperarea cu Federația Rusă în privința furnizării de medicamente și vaccinuri împotriva COVID-19, în contextul prognozelor cu privire la un al doilea val al pandemiei.

Vaccinul rusesc împotriva coronavirusului: A demarat etapa finală a testării - detalii

„Dacă acest vaccin este eficient, atunci este de importanță vitală să începem vaccinarea voluntară a populației noastre. De îndată ce se confirmă că acesta este un vaccin eficient, sunt sigur că partenerii, prietenii, frații ruși vor fi dispuși să ne transmită acest vaccin și nouă. Am început să discutăm această chestiune cu colegii noștri din Rusia”, a spus Igor Dodon în ediția din 17 iulie a emisiunii sale „Președintele răspunde”.

Potrivit șefului statului, premierul Ion Chicu va discuta și acest subiect în timpul vizitei sale la Minsk.

„Rusia ne-a ajutat merei în situații dificile. Sunt sigur că ne va ajuta și acum”, a spus președintele Dodon.

Testările vaccinului împotriva COVID-19 au început în Rusia pe 18 iunie. Unui număr de nouă participanți voluntari la teste le-a fost injectată o componentă a vaccinului, iar altor nouă - a doua componentă. Pe 23 iunie, vaccinul a fost administrat altor 20 de voluntari. Testele clinice urmează să fie finalizate până la sfârșitul lunii iulie.

Studiile clinice efectuate la Universitatea „Secenov”, din Moscova, au confirmat siguranța vaccinului rus împotriva COVID-19. Potrivit presei ruse, este posibil ca producerea vaccinului împotriva COVID-19 să înceapă la începutul sau la mijlocul lunii septembrie.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova