Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Festivalurile online continuă: Tinerii din Moldova participă la concursuri internaționale

Pandemia a zădărnicit planurile mai multor oameni de creaţie atât din Moldova, cât şi din întreaga lume. Totuşi a fost găsită o soluție – desfășurarea evenimentelor culturale în regim online.
Sputnik
Festivalurile online continuă: Tinerii din Moldova participă la concursuri internaționale

Într-un interviu acordat pentru Sputnik Moldova, președintele Asociației Moldova și Minoritățile Sale, Eugenia Ursu, a declarat că pandemia de coronavirus nu împiedică organizatorii să desfășoare diverse evenimente în care sunt promovate tinerele talente.

"Slaveanskii Bazar 2020": Schimbări importante privind desfășurarea concursului - detalii
 Pe lângă faptul că multe concursuri naționale au fost desfășurate în regim online, tinerii interpreți din Moldova participă și la festivaluri internaționale cu renume.

Un exemplu în acest sens este și Festivalul international "Steluțele Adâgheiei", ajuns la cea de-a XI-a ediție. Republica Moldova a fost reprezentată de către două fetițe talentate Irina Revenco și Anastasia Barbă.În cadrul acestui festival participă tineri din Moldova, România, Rusia, Ucraina ș.a.

"De mai bine de 10 ani festivalul se desfășoară în Kaukazul de Nord, din regiunea Federației Ruse, unde organizatorii sunt foarte ospitalieri, iar participanții foarte talentați și deschiși spre colaborare. În acest an concursul a fost deosebit din mai multe puncta de vedere. Câștigătoarea festivalului a devenit o fetiță talentată din Iordania, însă toți participanții vor primi premii", a declarat pentru Sputnik membra juriului Eugenia Ursu.

De menționat este că Eugenia Ursu este organizatoarea unuia dintre cele mai importante evenimente desfășurate în Republica Moldova – Festivalul-Concurs internațional de cântec, artă vocală, artă instrumentală, dans și modeling "Constelația Talentelor", care unește participanți din peste 20 de țări ale lumii. În cadrul festivalului, președinte al juriului este binecunoscutul artist din Federația Rusă Bedros Kirkorov.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova