CHIȘINĂU, 11 iul – Sputnik. Aproape zece mii de traversări au fost înregistrate la punctele de trecere a frontierei timp de 24 de ore.
”Pe sensul de intrare în Republica Moldova au fost înregistrate 4 mii 881 de traversări, dintre care 3 mii 101 de treceri la frontiera moldo-română, astfel numărul total se ridică la 9795 de traversări, informează Poliția de Frontieră printr-un comunicat.
Toate cele 9785 de persoane care au trecut prin punctele de trecere a frontierei au fost supuse screeningului, iar 4 881 au completat fișe epidemiologice individuale. Nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19.
Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal în continuare activează la capacitate în vederea diminuării riscului de răspândire a infecției de tip nou Coronavirus, în special la punctele de trecere a frontierei de stat, dar și respectă măsurile de protecție individuală a personalului din subordine.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova