CHIȘINĂU, 11 iul - Sputnik. Alte 284 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus au fost înregistrate astăzi în REpublica Moldova, informează Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Dintre aceastea, 12 în regiunea transnistreană. Din numărul total de infectări raportate astăzi, două sunt de import, din Federația Rusă.
Astfel, bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 19 208 cazuri. Astăzi au fost efectuate 1149 de teste primare și 594 repetate.
Printre cei infectați sunt și 13 lucrători medicali, șase medici și șapte asistenți medicali. MSMPS informează și despre înregistrarea a cinci decese pe parcursul zilei.
Este vorba de patru femei și un bărbat cu vârste între 57 și 65 de ani. Printre victime este și un ucrător medical. Este vorba de Tatiana Iurlova, de 57 ani, care activa în calitate de soră-gospodină, în cadrul secției consultative a Spitalului Raional Briceni.
Aceasta a fost internată la data de 28 iunie la Spitalul Clinic Republican. Până la ziua de azi, 12 456 persoane au fost tratate de COVID-19. Amintim, starea de urgență în sănătate publică a fost prelungită până în data de 31 iulie.
Astfel, rămâne în vigoare și restricția cu privire la respectarea regimului de izolare de 14 zile de către cetățenii care revin în țară de peste hotare.
Ion Chicu a declarat ieri după ședința Comisiei Naționale de Sănătate Publică că prelungirea stării de urgență în sănătate publică a fost necesară, având în vedere că situația epidemiologică este în continuare una complicată.
Anterior, Guvernul a instituit stare de urgență în sănătate publică până în data de 15 iulie, dar întrucât acest termen expiră în curând, iar pentru că numărul cazurilor noi de COVID-19 nu a scăzut semnificativ, astăzi s-a decis prelungirea regimului.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova