CHIȘINĂU, 10 – Sputnik. Comisia Europeană a aprobat astăzi debursarea unei noi tranșe din asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova. Astfel, 30 de milioane de euro vor ajunge în trezoreria statului.
Potrivit unui comunicat al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, aceasta este cea de-a doua și ultima tranșă din cadrul actualului program de asistență macrofinanciară pentru Moldova, prima tranșă în valoare de 30 de milioane de euro fiind acordată în octombrie 2019.
„Programul este destinat pentru a ajuta Moldova în acoperirea nevoilor sale de finanțare externă, ceea ce este deosebit de important în contextul pandemiei de coronavirus, în timp ce implementează o agendă de reforme amplă și ambițioasă”, se precizează în comunicatul delegației.
Debursarea a fost aprobată datorită îndeplinirii angajamentelor politice convenite cu UE, așa cum este stipulat în Memorandumul de Înțelegere. Este vorba de măsuri importante în domeniile guvernanței sectorului financiar, sectorului public, lupta împotriva corupției și spălării banilor, domeniul energiei și al climatului de afaceri, precum și implementarea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător. Debursările asistenței macrofinanciare sunt condiționate și de îndeplinirea anumitor precondiții politice.
„Comisia și Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) consideră că s-au înregistrat progrese intermediare suficiente în acest scop, legate, printre altele, de justiție, anticorupție, mass-media și societatea civilă. Autoritățile moldovenești s-au angajat, de asemenea, să continue reforma justiției, în special prin prezentarea modificărilor constituționale mult așteptate pentru reforma judiciară, în conformitate cu standardele internaționale”, este menționat în comunicat.
Operațiunile de asistență macrofinanciară fac parte din angajamentul amplu al UE cu țările vecine și sunt menite să servească drept instrument al UE de răspuns la situațiile de criză. Acestea sunt disponibile pentru țările vecine ale UE, care se confruntă cu probleme grave în ceea ce privește balanțele de plăți.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova