Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Autoritățile au decis! Cât timp vor mai fi interzise nunțile și cumetriile în Moldova

Comisia pentru Situații Excepționale s-a reunit astăzi în ședință și a prelungit unele restricții, iar pe altele le-a anulat.
Sputnik

CHIȘINĂU, 10 iul - Sputnik. Premierul Ion Chicu a declarat astăzi că se prelungește până la sfârșitul lunii iulie interdicția de organizare a nunților și cumetriilor în spații închise. 

„Până la 1 august se prelungește interdicția pentru desfășurarea ceremoniilor cu mulți invitați, cum ar fi nunțile, cumetriile în spații închise și nu doar în clădiri închise. Din păcate, păstrăm această interdicție”, a declarat șeful Executivului. 

Tot până la 1 august vor rămâne închise grădinițele.

Starea de urgență a fost prelungită - ce se întâmplă cu restricția de izolare
”Nu putem să le redeschidem nici după 16 iulie. Păstrăm această restricție până la 31 iulie, deși sunt elaborate toate instrucțiunile respective, deoarece în ultimele zile avem mai mulți angajați din grădinițe, în special din Chișinău, confirmați cu COVID-19, de aceea, înțelegând foarte bine cât este de dificilă pentru părinți această situație, dar sănătatea copiilor este o prioritate și rog să ne înțelegeți pentru această decizie”, a declarat Chicu.

De asemenea, va fi menținută până pe 31 iulie restricția pentru activitatea cluburilor de noapte, discotecilor, a parcurilor de distractii, a zonelor de agrement.

Se prelungește până la sfârșitul lunii și interdicția pentru desfășurarea ceremonilor cu mulți invitați, cum ar fi nunțile, cumetriile etc.

De asemenea, vor rămâne închise taberele de odihnă pentru copii.

În schimb, a menționat premierul, din 16 iulie își vor relua activitatea sălile de sport, bazinele de înot.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova