Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Un bărbat din Troița Nouă a decedat după ce a fost lovit de fulger – Detalii

Vremea instabilă de ieri a lăsat în urmă terenuri și gospodării inundate, dar a făcut și victime omenești.
Sputnik

CHIȘINĂU, 8 iul – Sputnik. Un bărbat de 60 de ani din localitatea Troița Nouă, raionul Anenii Noi, a murit ieri după ce a fost electrocutat de fulger.

Informația a fost confirmată de ministrul Afacerilor Interne în debutul ședinței de astăzi a Guvernului.

Ministrul a mai spus că în urma ploilor care au căzut în perioada 5-7 iulie, 21 de localități din raioanele Hâncești, Ialoveni, Criuleni, Căușeni, Ștefan Vodă, dar și din UTA Găgăuzia au fost afectate.

Mai multe diguri de protecție au fost fortificate în localitățile din apropierea Prutului

„Au fost deteriorate mai multe porțiuni de drum, pe o lungimea totală de aproximativ 57 de kilometri de drumuri locale. Au fost inundate 59 de gospodării, case, construcții anexe, beciuri”, a declarat Pavel Voicu.

Au mai fost inundate și 27 de grădini particulare, trei fântâni și un magazin. Totodată au fost afectate și 120 de hectare de livezi, 23 de hectare de viță de vie și 20 de hectare de porumb. Ministrul spune că s-a intervenit imediat pentru lichidarea consecințelor, iar până în momentul de față s-a reușit evacuarea apei din gospodării, din magazin și din fântâni. Acum se lucrează la evacuare apelor din grădini și la restabilirea porțiunilor afectate, dar și la pomparea apei de pe o porțiune de drum.

În ceea ce ține de situația râurilor Prut și Nistru, dar și ai afluenților lor precum și a lacurilor de acumulare, ministrul spune că în prezent nu există riscuri de inundare întrucât apa din aceste două râuri scade esențial în fiecare zi. Prejudiciile cauzate de intemperie vor fi stabilite ulterior.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova