Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Dezastru în zona de protecție a Prutului: Grămezi de bălegar și alte deșeuri - Foto

În zona de protecție a râului Prut, în care grija pentru natură ar trebui să fie exemplară, inspectorii de mediu au găsit cantități mari de deșeuri depozitate de localnici. Unele proveneau de la o fermă de vite improvizată de un cetățean în gospodăria sa.
Sputnik

CHIȘINĂU, 3 iul – Sputnik. Inspectoriii de mediu au constatat o situație insalubră în zona de protecție a râului Prut din municipiul Ungheni, sectorul Ungheni Vale. Pe terenul adiacent gospodăriei unui cetățean erau depozitate cantități mari de deșeuri de origine animalieră și de construcții.

O parte a deșeurilor, de origine animalieră, proveneau din gospodăria localnicului, iar alte deșeuri au fost aruncate după reparațiile făcute la grădinița de copii. Cazul, raportat de inspectorul principal de mediu de la Ungheni Mariana Ghețu, este relatat pe Facebook de Inspectoratul Pentru Protecția Mediului (IPM).

Inspectorii de mediu au constatat că deșeurile de origine animalieră sunt depozitate de mai mult timp de către proprietarul gospodariei din vecinătate, care a improvizat în curtea sa o fermă de bovine.

Ce a găsit directorul „Moldsilva” în pădurea de pe șoseaua Chișinău-Leușeni - Foto

Din explicațiile cetățeanului, s-a aflat că acesta deține în gospodărie opt vite mari și câțiva viței.

O asemenea activitate contravine legislației de mediu, subliniază IPM, fiind contrară Legii cu privire la zonele și fâșiile de protecție a apelor râurilor și bazinelor de apă. În privința cetățeanului a fost întocmit un proces-verbal, cu aplicarea unei sancțiuni sub formă de amendă în mărime de 80 de unități convenționale.

În același sector din zona de protecție a râului Prut, pe teren public, au fost depistate cantități mari de deșeuri de construcție, rezultate în urma lucrărilor de reparație efectuate de Primăria Ungheni la grădinița de copii din sectorul Ungheni Vale. În acest caz, IPM Ungheni întreprinde acțiuni pentru identificarea persoanelor cu funcții de răspundere care au admis depozitarea deșeurilor respective.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova