Merkel: UE să „reflecteze” la posibila retragere a SUA din „rolul de lider mondial”

Săptămâna trecută, președintele SUA Donald Trump a confirmat că vrea să retragă 9.500 de soldați din Germania, pentru a reduce numărul la 25.000, după ce a acuzat Berlinul că nu respectă angajamentele privind cheltuielile sale cu apărarea.
Sputnik

BUCUREŞTI, 28 iun – Sputnik, Doina Crainic. Cancelarul german Angela Merkel a îndemnat țările europene să reflecteze la o nouă realitate în ceea ce priveşte puterea globală a Americii.

„Am crezut cu certitudinea că Statele Unite doresc să fie o putere mondială. Dacă SUA doresc acum să se retragă din acest rol de bunăvoie, ar trebui să reflectăm foarte profund la acest lucru”, a declarat Merkel vineri, într-un interviu acordat unui grup de șase ziare europene, printre care The Guardian, interviu citat de Sputnik News.

Referindu-se la prezența trupelor americane în Germania, aceasta a spus că trupele ajută la protejarea „nu numai a Germaniei și a părții europene a NATO, dar și a intereselor Statelor Unite”.

Joe Biden, acuzații incendiare: Dacă Trump câștigă alegerile, ”nu va mai exista NATO”

De asemenea, cancelarul a menționat și cheltuielile militare ale Berlinului, spunând că „trebuie să cheltuim mai mult pentru apărare” și că „am ajuns la creșteri considerabile în ultimii ani și vom continua pe această cale pentru a ne îmbunătăți capacitățile militare”.

În ceea ce privește NATO, Merkel vorbit despre „motivele convingătoare pentru a menţine angajamentul faţă de o comunitate de apărare transatlantică și „umbrela” noastră nucleară comună”, adăugând „desigur că Europa trebuie să suporte mai mult din povară decât în timpul Războiului Rece”.

Merkel îndeamnă la un „dialog constructiv cu Rusia”

De asemenea, Merkel a subliniat necesitatea „de a continua să se angajeze într-un dialog constructiv cu Rusia”, spunând că există „motive întemeiate pentru aceasta”.

„În țări precum Siria și Libia, țări în imediată apropiere de Europa, influența strategică a Rusiei este semnificativă. Prin urmare, voi continua să depun eforturi în sensul cooperării”, a subliniat Merkel.

Interviul a apărut după ce președintele american Donald Trump a confirmat săptămâna trecută reducerea numărului de trupe americane în Germania, acuzând țara că nu face suficiente plăți către NATO și susţinând că Berlinul datorează alianței miliarde de dolari.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova