CHIȘINĂU, 28 iun - Sputnik. Astăzi au fost confirmate 170 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, după ce au fost procesate 987 de teste.
Bilanțul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la 16.250 de cazuri.
Din numărul total de persoane la care astăzi s-a confirmat virusul 10 sunt lucrători medicali. S-au îmbolnăvit trei medici, cinci asistenți medicali, un felcer și o persoană care face parte din personalul auxiliar.
Potrivit Ministerului Sănătăți, 469 de pacienți sunt în stare gravă din cauza COVID-19, dintre care 30 sunt conectați la aparate de respirație asistată. Totodată, 1.181 de persoane sunt în stare de gravitate medie, iar ceilalți sunt în stare satisfăcătoare.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova