Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Inundații după ploi: Militarii îi ajută pe oameni - Foto

Militari din Armata Națională îi ajută pe localnicii din Speia, Anenii Noi, să înlăture consecințele inundațiilor de după ploile torențiale de zilele trecute. Există pericolul ca râul Nistru să se reverse în unele localități.
Sputnik

CHIȘINĂU, 25 iun – Sputnik. La solicitarea autorităților publice locale, 35 de militari, cu patru unități de tehnică din Compania a 2-a a forțelor de menținere a păcii de la Varnița, au intervit și acordă ajutor în procesul de înlăturare a consecințelor inundațiilor după ploi în satul Speia din raionul Anenii Noi.

Inundații după ploi: Militarii îi ajută pe oameni - Foto

„Militarii noștri sunt acolo unde oamenii au nevoie de ei. Pozele vorbesc de la sine”, a comentat pe Facebook ministrul Apărării, Alexandru Pînzari.

Inundații după ploi: Militarii îi ajută pe oameni - Foto

„Vă mulțumim, camarazi de nădejde! Împreună suntem puternici!”, a adăugat ministrul. 

Inundații după ploi: Militarii îi ajută pe oameni - Foto

Notăm că, în după-amiaza zilei de 25 iunie, salvatorii și carabinierii instalează un dig din metal înalt de un metru și cu o lungime de un kilometru la Vadul lui Vodă, pentru a proteja zona turistică în cazul posibilei revărsări a râului Nistru.  

Inundații după ploi: Militarii îi ajută pe oameni - Foto

După ploile abundente de la noi și din țările vecine, nivelul apei în râurile Nistru și Prut a crescut semnificativ. Meteorologii au schimbat din galben în portocaliu culoarea codului de inundații prin revărsarea apelor în luncă valabil până pe 3 iulie.

Salvatorii sunt gata să intervină: Cod Portocaliu anunțat de meteorologi - Foto

Salvatorii i-au prevenit încă din 24 iunie pe oamenii dintr-o serie de localități din lunca Nistrului să fie gata de evacuare. Alături de localnici, salvatorii au ridicat diguri din saci umpluți cu nisip.

Salvatorii i-au informat despre riscul inundațiilor și despre necesitatea de a fi gata de evacuare pe localnicii satelor Naslavcea, Vălcineț, Unguri, Calărășovca și orașul Otaci din raionul Ocnița.

Ploile torențiale au prejudiciat culturi agricole, au inundat gospodării și au deteriorat porțiuni de drum în raioanele Strășeni, Căușeni, Sângerei, Ungheni și în UTA Găgăuzia. Pagubele sunt estimate de comisiile pentru situații excepționale.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova