Coronavirus

Numărul cazurilor confirmate de coronavirus este iarăși în creștere

După ziua de luni, când au fost confirmate 163 de cazuri noi de COVID-19, astăzi numărul celor testați pozitiv s-a dublat. Ministerul Sănătății a actualizat datele.
Sputnik

CHIȘINĂU, 23 iun – Sputnik. Alte 351 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, dintre care șase în Transnistria, anunță ministerul de resort. Dintre acestea, 350 cazuri sunt cu transmitere locală și 1 caz este de import (România).

COVID-19 a făcut noi victime în Moldova: Încă patru pacienți au fost răpuși de virus

Numărul de persoane testate pozitiv a crescut față de ziua de luni de mai bine de două ori. De altfel, ministrul sănătății, Viorica Dumbrăveanu, atenționa ieri că, de regulă, în ziua de luni se înregistrează un număr mai mic de cazuri decât în alte zile.

În total, marți au fost efectuate 1787 de teste, dintre care primare 1319  şi repetate – 468.

Bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns astfel la 14 714 cazuri.

Din păcate, și astăzi au fost confirmați cu coronavirus alți 24 de lucrători medicali: 10 medici, 10 asistenți medicali, un felcer și trei angajați din cadrul personalului auxiliar.

Ministerul informează și despre alte șase decese cauzate de COVID-19. Vârsta celor care au murit în urma complicațiilor provocate de COVID-19 este cuprinsă între 58 și 89 de ani. Numărul deceselor a ajuns până în prezent la 490 de cazuri.

Numărul total al persoanelor care s-au vindecat de COVID-19 a ajuns la 8212.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova