Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Accidentul cumplit din Găgăuzia – detalii îngrozitoare: În ce stare se află copii

Cei doi copii care au avut de suferit în cumplitul accident produs aseară în Găgăuzia se află în stare foarte gravă și au fost transportați la Institutul Mamei și Copilului din Capitală. Una dintre femeile care au murit era însărcinată.
Sputnik

CHIȘINĂU,  21 iun – Sputnik.  Două tinere și-au pierdut viața aseară într-un teribil accident produs la intrarea în UTA Găgăuzia. Alte patru persoane, între care și doi copii, au fost rănite grav, fiind internate la spitalul din Comrat.

Accidentul cumplit din Găgăuzia – detalii îngrozitoare: În ce stare se află copii

În cursul nopții, fetițele de 3 şi 7 ani, care se află în stare extrem de gravă, au fost transportate la Institutul Mamei și Copilului din Chişinău și au fost internate în secţia Reanimare.

”Ambii copii au traumatisme craniocerebrale. Copilul de trei ani are și o fractura de femur, cel mai probabil mâine va fi operat”, a declarat pentru Sputnik Maxim Cazacu, purtător de cuvânt al Institutului  Mamei și Copilului. El a precizat că medicii sunt rezervați în privința unor prognoze pentru că starea copiilor este foarte gravă.

Accidentul s-a produs aseară la intrarea în Găgăuzia, un BMW și un Peugeot ciocnindu-se frontal.

Accident îngrozitor în Găgăuzia: Două tinere și-au pierdut viața

Potrivit martorilor, de vină ar fi șoferul BMW-ului care ar fi circulat cu viteză excesivă. Din cauza carosabilului umed, acesta a pierdut controlul mașinii și a intrat pe contrasens, lovind frontal automobilul Peugeot care venea din direcția opusă.

În urma accidentului, pasagera de 31 de ani din BMW a murit pe loc. Potrivit gagauzinfo.md, tânăra decedată locuia în Comrat.

În cealaltă mașină se afla o familie cu doi copii din raionul Orhei. Mama copiilor, o femeie de 27 de ani, a murit în drum spre spital.  Potrivit sursei, ambii copii au fost internați în stare gravă, iar unul s-ar afla în comă. De asemenea, au fost transportați la spital și șoferii celor două automobile.

Unul dintre martorii tragicului accident a povestit pentru zugo.md că pasagera din BMW era însărcinată și a murit chiar în mâinile sale. Fetițele din Peugeot erau pline de sânge, în stare extrem de gravă, a mai spus martorul.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova