Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Chicu: ”Ne așteptăm la noi recorduri la COVID-19. Vom avea 500-600 de cazuri zilnic”

Premierul Ion Chicu a anunțat că numărul cazurilor de COVID-19 va bate noi recorduri în această săptămână. Potrivit demnitarului, vor fi între 500 și 600 de bolnavi zilnic.
Sputnik

CHIȘINĂU, 15 iun. - Sputnik. Premierul Ion Chicu a făcut declarații de presă după ședința de lucru pe care a avut-o cu președintele țării, Igor Dodon, și președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

Vindecații de COVID-19 ajută la tratarea altor pacienți infectați
Prim-ministrul a vorbit despre evoluția pandemiei de COVID-19. Potrivit demnitarului, autoritățile se așteaptă la noi recorduri în această săptămână. Este vorba despre 500-600 de cazuri zilnic. În aceste condiții, Ion Chicu spune că autoritățile au început să se pregătească pentru a face față unui nou val de bolnavi.

”Cu îngrijorare remarcăm valul doi de COVID-19. Mericrui, joi, vineri, am avut antirecord pe plan mondial. Din păcate, și noi suntem în rând cu toții. Explicația este la suprafață. Vor fi organizate încă 2 mii de paturi ca să facem față unui nou val de infectări. Totuși, am fost nevoiți să relaxăm măsurile. De azi, HoReCa își reia activitatea. Vă rugăm să respectați măsurile de protecție. Noi nu putem să vă închidem în case. Nu putem să închidem economia, căci nu avem resurse și rezerve și putem intra în altă criză, care însemană imposibilitatea de a achita pensii și salarii”, a declarat Ion Chicu. 

Premierul Ion Chicu a comentat și speculațiile unor politicieni care vorbesc că în Moldova mor cei mai mulți oameni din cauza coronavirusului. 

”Condamnăm speculațiile celor care induc societatea în eroare, lasă impresia că Moldova este pe primul loc la decese, catastrofă. Situația este dificilă peste tot, inclusiv la noi. Rata deceselor la noi continuă să fie 3,6%, iar la nivel mondial este de 6,5%, adică nu suntem pe primul loc. Vor să distabilizeze situația în țară ca să vină la putere, ei ar fi valul trei de virus. Rog oamenii să nu cadă în capacana speculațiilor, iar toate forțele politice care vor să ajute în prevenirea bolii să vină cu apel în fața oamenilor să respecte măsurile și să fim uniți”, a mai spus premierul Ion Chicu. 

În prezent, sunt 11 740 de cazuri de COVID-19. Pînă acum, 6 623 de persoane s-au vindecat, iar 406 au decedat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova