Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Centrul Municipal de Tineret își reia activitatea: Ce proiecte își propune să realizeze

După o perioadă în care au activat în regim online Consiliul Municipal de Tineret din Capitală își reia activitatea. Despre planurile și proiectele pe care și le propun să le realizeze în viitorul apropiat aflați de la reprezentantul instituției, Denis Sava.
Sputnik
Centrul Municipal de Tineret își reia activitatea: Ce proiecte își propune să realizeze

Recent, Centrul Municipal de Tineret din Capitală a împlinit un an de activitate. Chiar dacă este o instituție creată recent, aceasta se bucură de popularitate în rândul multor tineri, care participă zilnic la diverse activități și se implică în proiecte. Chiar și pe timp de pandemie Centrul și-a continuat activitățile și proiectele, doar că în regim online.

"Am reușit să păstrăm comunicarea cu tinerii, ne-am conformat situației și am organizat un șir de activități în regim online. A fost o perioadă mai dificilă, dar nu am cedat", a declarat pentru Sputnik Denis Sava.

Tânărul a mărturisit că reprezentanții instituției au planuri grandioase pentru viitorul apropiat, iar unul dintre obiectivele pe care și le-au propus este crearea consiliilor de tineret  în câteva suburbii a municipiului Chișinău și în fiecare sector al Capitalei.

"Noi am așteptat mult timp relansarea activității centrului și anume crearea consiliilor locale în sectoarele și suburbiile Chișinăului. Deja am creat un consiliu local al tinerilor la Râșcani, Vadul lui Vodă, Cricova și Tohatin. Astfel, tinerii vor avea mai multe posibilități să informeze despre problemele cu care se confruntă, iar administrația public locală să le cunoască și să le soluționeze", a remarcat Denis Sava.

De menționat că Centrul Municipal de Tineret este o instituție creată în anul 2019, care oferă un complex de servicii comunitare adresate tuturor categoriilor de tineri, având misiunea de a asigura informarea, orientarea, consilierea și educarea acestora, contribuind la integrarea lor socială și profesională. Instituția prestează servicii gratuite tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani precum: serviciul de voluntariat și participare, serviciul de dezvoltare personală și animare a timpului liber al tinerilor, serviciul de informare și documentare a tinerilor, Serviciul de orientare și ghidare în carieră a tinerilor. 

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova