Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Sărbătoarea Zilei Naționale a Rusiei

Sputnik

În mai 1991, Consiliul Suprem al RSFSR a declarat ziua de 12 iunie drept zi liberă. Un an mai târziu, în iunie 1992, această zi a devenit sărbătoare.

Igor Dodon i-a transmis felicitări lui Vladimir Putin de Ziua Națională a Rusiei

Vladimir Putin i-a felicitat pe toți cetățenii ruși, inclusiv pe cei de peste hotare, cu ocazia Zilei Naționale a Rusiei.

”Pentru fiecare dintre noi, Patria reprezintă o familie, o casă părintească, pământul natal, de la Kaliningrad până în Kamceatka și Insulele Kurile, de la Marea Nordului și Arctică, până la Sevastopol și Crimeea. (…) Pe aceste întinderi nemărginite a fost edificată istoria noastră milenară, completată cu pagini de slavă măreață și mândrie, de curajul strămoșilor, de credință și dragoste față de Patrie”, a menționat președintele Rusiei.

În 1994, Ziua Declarației de Suveranitate a Rusiei a devenit sărbătoare de stat. Numele „Ziua Națională a Rusiei” i-a fost atribuit oficial sărbătorii în 2002, când a intrat în vigoare noul Cod al Muncii în care erau indicate noi zile de sărbătoare și zile de odihnă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

1 / 18
Cazacii gărzii de onoare a armatei cazace din Kuban la ceremonia arborării drapelului rus în timpul sărbătorii Zilei Naționale a Rusiei pe piața principală a orașului din Krasnodar.
2 / 18
Activistă a Frontului Popular Rusesc după finalizarea flashmob-ului „Rusia mea” din Cita.
3 / 18
Participanții la acțiunea ”Steagul Rusiei” pe muntele Bolșevik din Yujno-Sahalinsk.
4 / 18
O locuitoare a casei de pe strada Kliucevskoi din Krasnoiarsk urmărește spectacolul ansamblului muzical al Direcției principale a Ministerului Afacerilor Interne al Rusiei din regiunea Krasnoiarsk „Vocile Eniseiului”, care îi felicită pe cetățenii aflați în casele lor în regim de auto-izolare, cu ocazia Zilei Naționale a Rusiei.
5 / 18
Activiștii Frontului Popular Rusesc în timpul flashmob-ului ”Rusia mea” din Chita.
6 / 18
Steaguri pe piața centrală din Vladivostok.
7 / 18
Participantă la sărbătoarea Ziua Națională a Rusiei în Parcul Prieteniei din orașul Georgievsk, regiunea Stavropol.
8 / 18
Reprezentanții Diasporei realizează un tort simbolic cu emblema Rusiei din dulciurile din Parcul de prietenie din orașul Gheorgievsk, regiunea Stavropol, în cadrul campaniei „Coace un tort și spune mulțumesc”, acțiune prilejuită de sărbătoarea Zilei Naționale a Rusiei. Tortul va fi donat medicilor din spitalul din oraș.
9 / 18
Participanții la sărbătorile prilejuite de Ziua Națională a Rusiei țin steagul rus în parcul Prieteniei al orașului Georgievsk, regiunea Stavropol.
10 / 18
Participanții la acțiunea ”Steagul Rusiei” din Yujno-Sahalinsk. În centru: Catedrala Nașterii Domnului Iisus Hristos.
11 / 18
Cetățeni pe podul Novoarbatski din Moscova în timpul festivităților în cinstea Zilei Naționale a Rusiei.
12 / 18
Pregătirea pentru acțiunea „Ferestrele Rusiei” la școala numărul 18 din orașul Krasnogorsk.
13 / 18
Mașini în timpul mitingului la memorialul „Gloria luptelor din flota Pacificului”, în cadrul sărbătorii Zilei Naționale a Rusiei la Vladivostok.
14 / 18
Participanții la acțiunea „Steagul Rusiei” de pe Muntele Bolșevic din Yujno-Sahalinsk.
15 / 18
Cazacii din armata de cazaci din Kuban și trupele garnizoanei din Soci la ceremonia arborării drapelului național al Federației Ruse în cadrul sărbătorii Zilei Naționale a Rusiei la Soci.
16 / 18
Drapelul rusesc pe barca Sedov în timpul sărbătorii Zilei Rusiei la Vladivostok.
17 / 18
Activiștii Frontului Popular Rusesc și veteranii de război au desfășurat un steag al Rusiei de cincisprezece metri pe Dealul Titov din Cita.
18 / 18
Un aerostat decorat cu o ghirlandă din steaguri în culorile tricolorului rusesc, în timpul sărbătorii Zilei Naționale a Rusiei la Soci.