Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Camerele de luat vederi i-au jucat festa unui hoț: Iată ce s-a întâmplat - Video

Un bărbat de 30 de ani din Ialoveni a ajuns pe mâna polițiștilor, după ce ar fi comis un furt dintr-o locuință din Capitală. Gestul individului a fost surprins de camerele de supraveghere.
Sputnik

CHIȘINĂU, 4 iun. - Sputnik. Polițiștii au fost alertați în data de 24 mai de proprietarul unei case de pe strada Sucevița din Capitală, care s-a plâns că în locuință i-a pătruns un hoț și i-a furat mai multe bunuri. În urma investigațiilor, oamenii legii au stabilit că făptașul a pătruns în locuință prin forțarea geamulu. El a sustras bijuterii din aur, un televizor și articole vestimentare. Prejudiciul cauzat proprietarului a fost estimat la 18 000 de lei. Acțiunile individului au fost surprinse de camerele de supraveghere instalate în curte casei.

Recent, făptașul a fost reținut și escortat la Inspectoratul de Poliție pentru audieri. Bănuit și-a recunoscut vinovăția. De menționat că bărbatul nu este la prima abatere de la lege. 

Culmea hoției: Un bărbat din Bălți a comis un furt chiar în secția de poliție
Anterior, el a fost judecat pentru infracțiuni similare, iar în luna ianuarie a fost eliberat din detenție. Acum, este cercetat penal pentru furt și riscă amendă de până la 67 500 de lei cu muncă neremunerată în folosul comunității de până la 240 de ore sau chiar închisoare de până la 4 ani.

În acest context, Poliţia Capitalei vine cu mai mule recomandări către oameni: 

  • Să nu lase ușa descuiată nici pentru puțin timp.
  • Să nu nu-i creadă pe cei care încearcă să le vândă bunuri la poartă pentru că le distrage atenția, iar pe la spate hoții pot intra în casă.
  • Proprietarii apartamentelor de la parter să monteze grilaj sau sistem de alarmă.
  • Să nu posteze fotografii din vacanță ori cu diverse bunuri materiale pe rețelele de socializare pentru a nu fi ținta hoților.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova