Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Curățăm aparatul de aer condiționat: Cum se întreține un climatizor – Video

Suntem la început de iunie – perioada în care oamenii sunt preocupați să-și curețe și să-și verifice climatizoarele, pentru ca acestea să fie funcționale în perioada caniculară.
Sputnik

CHIȘINĂU, 3 iunie – Sputnik. Un climatizor curățat și dezinfectat cu regularitate înseamnă mai puțini microbi în aerul pe care-l respirăm și prevenirea diverselor afecțiuni ale nasului și plămânilor.

Vă prezentăm într-un material video procedura de curățare a unui climatizor, efectuată de doi angajați ai unei firme specializate din Chișinău.  

Pentru ca un climatizor să funcționeze bine vreme îndelungată, este necesară curățarea lui cel puțin o dată pe an de către specialiști.

Chișinăul se încinge la maximum vara, iar datele meteo oficiale nu reflectă realitatea
Pe parcursul anului, filtrele aparatului de aer condiționat trebuie spălate cu apă și o perie cel puțin o dată pe lună. Specialiștii însă utilizează substanțe chimice împotriva diverselor tipuri de microbi ce se formează cu timpul în interiorul aparatului. De asemenea, ei au grijă ca țeava prin care se scurge apa să nu fie obturată, inclusiv de viespi și albine sălbatice care-și pot face cuib în ea. 

În primul rând, curățarea climatizorului începe prin verificarea aparatului – dacă este în stare funcțională. Urmează curățarea de praf și dezinfectarea cu un lichid special, apoi și cu abur a blocului interior al climatizorului.  

Cele două filtre de aer ale blocului interior al climatizorului sunt stropite cu dezinfectant, lăsate două minute în cadă sau într-un alt vas potrivit ca dimensiune, apoi clătite din abundență cu apă.

În final, specialiștii verifică țeava de scurgere a aparatului și curăță de praf și blocul exterior al climatizorului.

După această procedură, climatizorul trebuie lăsat să funcționeze 10-15 minute ținând fereastra deschisă.

Un aparat corect exploatat funcționează fără probleme chiar și pe întreaga durată a termenului de garanție dat de producător.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova