CHIȘINĂU, 2 iun - Sputnik. Vicepreşedintele Legislativului Alexandru Slusari cere ca Parlamentul să se convoace în ședință în data de 4 iunie. Potrivit acestuia, 98 din 100 de deputați au fost testați negativ la coronavirus, iar în data de 4 iunie, adică joi, expiră 14 zile de la ultima ședința a Parlamentului în care deputații au fost informați că un coleg de-al lor este infectat cu COVID-19.
"Din 100 de deputați 98 au fost testați negativ. Ieri chiar și șeful ANSP a spus că nu vede problemă pentru cvorum. La 4 iunie expiră 14 zile de la ultima ședința a Parlamentului, cănd noi am aflat că un deputat este infectat. Joi putem convoca ședința Parlamentului", a mai scris Slusari pe Facebook.
Deputatul PSRM Vasile Bolea nu a vrut să comenteze în niciun fel declarațiile colegului său Alexandru Slusari. Acesta a declarat pentru Sputnik Moldova că decizia de a convoca ședința Parlamentului îi aparține exclusiv Biroului Permanent.
”Pentru aceasta trebuie să se convoace Biroul Permanent și să decidă”, a declarat Vasile Bolea pentru Sputnik Moldova.
Alexandru Slusari a scris pe pagina sa de Facebook că membrii Biroului Permanent din partea Platformei DA au întocmit un demers cu solicitarea convocării Biroului Permanent pentru miercuri, iar dacă vor obţine o treime dintre semnături, vor depune astăzi solicitarea la secretariat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova