Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Structura sistemului Procuraturii Chișinău, modificată la cererea lui Alexandr Stoianoglo

Consiliul Superior al Procurorilor a votat astăzi modificarea structurii interne a Procuraturii Municipiului Chișinău. Solicitarea a venit din partea procurorului general, Alexandr Stoianoglo.
Sputnik

CHIȘINĂU, 28 mai - Sputnik. Procurorul general, Alexandr Stroianoglo, a propus membrilor Consiliului Superior al Procurorilor modificarea structurii sistemului Procuraturii Municipiului Chișinău. Potrivit lui Stoianoglo, dacă la începutul anului 2019 au fost restanțe la examinarea a 2 mii de dosare penale, acum cifra este dublă. Astfel, procurorul general a propus să fie creată o nouă unitate – oficiul reprezentarea învinuirii în instanța de judecată, structură ce va fi condusă de către doi adjuncți ai procurorului-șef al Procuraturii Chișinău. 

A fost stabilită data Adunării Generale a Procurorilor: Iată când va avea loc întrunirea

”Cunoașteți că începând cu 1 ianuarie 2019, sediul Judecătorei Chișinău a fost specializat. La ora actuală avem numai o judecătorie care examinează dosarele penale, anume Judecătoria sectorului Buiucani. Și începând cu 1 ianuarie 2019, procurorii oficiilor teritoriale ale Procuraturii Chișinău zilnic se deplasează pentru susținerea acuzării de stat la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Fapt ce se răsfrânge negativ asupra eficienței și productivității muncii procurorilor, determinând tergiversarea examinării cauzelor penale”, a menționat procurorul general, Alexandr Stoianoglo.

Potrivit lui Stoianoglo, noul oficiu urmează să fie amplasat în preajma sediului Judecătoriei Buiucani, iar în acest sens, există și o înțelegere cu Guvernul. 

”Numărul total al procurorilor rămâne același. Cheltuieli suplimentare nu vor fi. Va rămâne numai câte un adjunct în fiecare Procuratură. Va mai fi creată o secție specială pentru investigare, până acum nu avem procurori care investighează dosarele penale”, a declarat procurorul general, Alexandr Stoianoglo.

Manole: Mandatul actualului procuror general Stoianoglo nu este afectat

În cadrul ședinței de astăzi, a mai fost luată decizia de a o numi pe Diana Rotundu din partea procurorilor în componența Consiliului Institutului Național al Justiției. Asta după ce în data de 26 mai, a expirat calitatea de membru a procurorului Marcel Dumitraș.

În prezent, Diana Rotundu este șefă de secție, și are o vechime de muncă de 21 de ani, iar de 12 ani se află în funcție de conducere. 

În cadrul Consiliului Institutului Național al Justiției sunt 13 membri, dintre care 4  fac parte din CSP. Durata mandatului este de 4 ani și poate fi reînnoit o singură dată. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova