Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

O nouă lege menită să prevină spălarea banilor în Moldova

Parlamentul a votat o nouă lege care vine să consolideze cadrul de reglementare a prevenirii și combaterii spălării banilor.
Sputnik

CHIȘINĂU, 21 mai - Sputnik. Parlamentul a aprobat, în ședința plenară de astăzi, în lectura finală, proiectul de lege privind procedura de constatare a încălcărilor în domeniul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului și modul de aplicare a sancțiunilor.

Votat: Agențiile de turism au mai mult timp să restituie banii pentru pachetele turistice

Scopul acestei legi este de a asigura securitatea statului, protejarea sistemului financiar-bancar și cel financiar-nebancar și a liber-profesioniștilor, precum și apărarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice și ale statului.

Prevederile legii se aplică faptelor, inclusiv acțiuni sau inacțiuni, săvârșite pe teritoriul Republicii Moldova ce au ca obiectiv încălcarea legislației cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanțării terorismului.

Autoritățile naționale competente de aplicarea prevederilor acestei legi sunt Serviciul prevenirea și combaterea spălării banilor, Banca Națională a Moldovei și Comisia Națională a Pieței Financiare.

Urmează a fi elaborat un ghid de aplicare a noii legi care va prevedea, inclusiv, instruirea specialiștilor, în colaborare cu organele profesionale abilitate.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova