Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Răspunsul Procuraturii Generale la declarația deputatului Iurie Reniță

Procuratura Generală explică de ce nu se poate autosesiza ca urmare a declarațiilor făcute astăzi de deputatul din opoziție Iurie Reniță.
Sputnik

CHIȘINĂU, 18 mai – Sputnik. Procuratura Generală informează că nu este în măsură să se autosesizeze, așa cum a cerut deputatul Iurie Reniță din Blocul ACUM, care a prezentat astăzi, la un briefing, imagini care, a susținut parlamentarul de opoziție, ar arăta că președintele Igor Dodon ar fi luat bani de la fostul lider PDM, Vladimir Plahotniuc.

Reacția lui Igor Dodon la acuzațiile unui deputat: „Oligarhia se răzbună”

Într-un comunicat de presă, Procuratura Generală informează că „în fond, prin intermediul mass-media, deputatul Iurie Reniță a făcut un denunț”, însă legislația prevede în mod clar cum trebuie depus acesta. 

„Dacă denunțătorii unor infracțiuni își doresc cu adevărat consecințe de ordin juridic de la acțiunile lor și nu o fac doar pentru PR sau în favoarea unor grupuri de interese, trebuie să o facă în conformitate cu Codul de procedură penală, adresându-se către organul de urmărire penală competent, conformând actul de sesizare după formă și conținut cerințelor legii, fapt ce trebuie să fie cunoscut de către toți, în special, de către un membru al Legislativului”, explică Procuratura Generală.

În comunicatul de presă se precizează că examinarea sesizărilor în privința președintelui Republicii Moldova și examinarea eventualelor infracțiuni pe care le-ar fi comis persoana ce ocupă înalta funcție se face de către procurorul general sau de către un procuror desemnat de el, conform art.262 alin.(5) Cod de procedură penală.

Procuratura Generală informează că deputatul Iurie Reniță nu a depus niciun denunț în scris până acum. Doar în baza imaginilor prezentate de către acesta, „Procuratura nu poate legal să se autosesizeze pentru că nu cunoaște cât de veridice sunt, în ce circumstanțe au fost făcute, dar și alte detalii inerente unor astfel de înregistrări”.

Procuratura îi solicită deputatului Iurie Reniță, „reieșind din interesul pe care-l prezintă acest caz”, să înainteze un denunț oficial, conformat cerințelor legale și să contribuie la investigarea acestuia.

Menționăm că procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a declarat astăzi că unul dintre principalii beneficiari ai „furtului miliardului” este Vladimir Plahotniuc. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova